Dragomir: Primăria Brăila va informa Ministerul Educației privind faptul că inspectorul școlar general Canciu a încercat blocarea alocării suplimentare de bani pentru școli. Vom vedea dacă ministrul își va mai asocia imaginea cu un astfel de personaj sau va elibera învățământul brăilean de dictatura incompetenței

Primăria Brăila va transmite o adresă Ministerului Educației, pentru a-l informa despre modul în care Canciu Cătălin, inspector școlar genenral al județului și consilier municipal, „a încercat blocarea alocării suplimentare de bani de la guvern pentru școli, fapt care ar fi condus la închiderea școlilor prin neplata facturilor pentru încălzire, iluminat, internet, etc și ar fi crescut sumele datorate, prin acumularea de penalități. Vom vedea dacă ministrul își va mai asocia imaginea cu un astfel de personaj sau va elibera învățământul brăilean de această dictatură a incompetenței„ – este informația furnizată în urmă cu câteva minute de primarul Brăilei, Marian Dragomir (PSD).

Edilul șef a avut astăzi un schimb de replici dure cu inspectorul școlar general Cătălin Canciu (PNL), după ședința Consiliului Local Municipal în care aleșii liberali, inclusiv Canciu, s-au abținut la vot la două proiecte de hotărâre care vizau alocarea unor sume către unitățile de învățământ brăilene, pentru cheltuieli legate de facturile la gaze, energie electrică, telefonie, internet, laboratoare elevi, materiale de curățenie, etc.

Primarul a reproșat liberalilor „ambiția prostească” ce ar fi putut duce la „blocarea funcționării școlilor” și l-a întrebat pe șeful Inspectoratului Școlar Județean: „De ce vă agățați de ciolan ca scaieții de oaie, dacă nu reprezentați pe nimeni? Nu vă este rușine când primiți salariul de inspector școlar și indemnizația de consilier local fără să faceți nimic?”.

La rândul său, Canciu a replicat că „Dragomir duce demagogia la forma cea mai pură, asezonată cu mult grobianism” și a explicat că n-a votat pentru proiectele de hotărâre amintite pentru că nu este dispus să voteze „bugetul Primăriei socialiste a Brăilei”.

Răspunsul lui Marian Dragomir a venit în scurt timp, edilul afirmând că în perioada în care s-au purtat discuții pentru suplimentarea sumelor acordate unităților de învățământ, „Canciu era plecat la plimbare în Portugalia pe banii școlilor”, iar „singura lui implicare pentru primirea unor sume de bani mai mari a fost in ziua de salariu”: „Repartizarea inițială de către Ministerul Finanțelor prin ANAF a banilor reprezentând costul standard per elev pentru grădinițe, scoli și licee a generat o supărare foarte mare, deoarece sumele alocate nu ajungeau pentru plata utilităților.

Procedura este următoarea:

Ministerul Educației trimite către Ministerul Finanțelor sumele

Ministerul Finanțelor propune hotărârea de  guvern

Guvernul aproba si trimite către ANAF

ANAF Brăila împarte banii pe trimestre si transmite sumele către primării (conform adreselor anexate).

Primăriile nu opresc nici măcar 1 leu și exact aceeași suma o retransmit către unitățile de învățământ.

Directorii școlilor au solicitat bani mai mulți, motivând facturile enorme care au venit pentru încălzire.

Primăria Brăila le-a dat dreptate și a susținut alocarea unor sume mai mari în primul trimestru, transmițând solicitări către Ministerul Finanțelor și ANAF (conform adreselor anexate).

 

ANAF a reanalizat alocarea sumelor dupa adresele Primăriei Brăila și a retransmis sume mai mari către unitățile de învățământ (conform adresei anexate).

Inspectorul școlar Canciu, care ar fi trebuit să se implice, era plecat la plimbare în Portugalia pe banii școlilor. Trist, penibil, dar adevarat. Toate aceste demersuri pentru alocarea unor sume mai mari  au fost făcute doar de Primăria Brăila și școli. Singura implicare a lui Canciu pentru primirea unor sume de bani mai mari a fost in ziua de salariu!!!

Cu aceste aspecte procedurale clarificate, sunt convins că după citirea acestui material, inspectorul școlar Canciu își va lua notițe cum se repartizează banii din costul standard per elev, astfel încât să nu mai fie prins și data viitoare cu lecția neînvățată.

Din păcate pentru el, marți, zi cu ghinion, Primaria Brăila va transmite o adresa scrisă Ministerului Educației privind modul în care Canciu Cătălin, care este concomitent inspector școlar și consilier municipal, a încercat blocarea alocării suplimentare de bani de la guvern pentru școli, fapt care ar fi condus la închiderea școlilor prin neplata facturilor pentru încălzire, iluminat, internet, etc și ar fi crescut sumele datorate, prin acumularea de penalitati.

Vom vedea dacă ministrul își va mai asocia imaginea cu un astfel de personaj sau va elibera învățământul brăilean de această dictatură a incompetenței”.