Dragomir: „Vă dau efectiv nota 2 la copiat. Pentru un profesor, copiați extraordinar de prost”; Canciu: „Dacă vreți să-mi puneți nota 2, să arătați cât sunt de slab pregătit, e problema dvs”

Gafă a liberalilor, taxată de conducerea Primăriei Brăila astăzi, în cadrul ședinței CLM.

Consilierul municipal Cătălin Canciu (care este și inspector școlar general ajunct) a prezentat la finalul ședinței o propunere a grupului aleșilor liberali ce vizează acordarea, pentru durata stării de urgență și/sau alertă decretate în anul 2020, a unor facilități la plata impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri în Municipiul Brăila.

Concret, proiectul vizează reducerea cu 50% a impozitului anual pe clădiri, pentru clădirile nerezidențiale și scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință, situate pe raza teritorială a Municipiului Brăila.

Cătălin Canciu a declarat: „În această dimineață noi am  propus un proiect de hotărâre privitor la prevederile OUG 181 din octombrie anul acesta, privitor la reducerea impozitului anual pe clădiri pentru persoane fizice și juridice folosite în activitatea economică proprie. Noi am propus o cotă de 50% reducere din acest impozit. Materialele sunt în format editabil. Ne-am dorit să ajutăm oamenii, ar fi o hotărâre a noastră în folosul oamenilor; nu vorbe, ci fapte”.

Primarul Marian Dragomir (PSD) a spus: „Am primit pe mail propunerea dvs. Întrebarea mea este: cine a scris acest proiect? Este scris de consilierii PNL sau este scris de dvs?”.

„Este scris de noi, de PNL, l-am asumat eu pentru că eu l-am transmis pe mail”, a răspuns Canciu.

„ Am înțeles. Domnule consilier, am parcurs proiectul respectiv. Înțeleg necesitatea în campanie electorală, dar tot în campanie electorală să știți că și Guvernul a tăiat cu 100% veniturile Primăriei municipiului Brăila.

În schimb, avem câteva probleme la acest proiect. Are și o problemă de legalitate, dar mai are o problemă mult mai gravă pentru un profesor.

Ați scris aici, domnule profesor Canciu: «Pentru a beneficia de prevederile articolului 1 litera b, concesionarii, locatarii titulari ai dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului (….) au obligația ca până la data de ….  să depună la Direcția Fiscală a municipiului Timișoara o cerere de acordare a….» și textul curge mai departe.

Am înțeles că ați copiat acest proiect de la consilierii PNL din Timișoara, dar este penibil, domnule profesor, să luați cu copy-paste fără să verificați. Vă dau efectiv nota 2 la copiat, domnule consilier Canciu și pot să vă mai spun: pentru un profesor, copiați extraordinar de prost”.

„Vă mulțumesc pentru aprecieri, domnule primar!Ia uitați, vă rog frumos, dacă sunteți amabil … Eu v-am trimis pe mail forma… Dacă începeți cu astfel de lucruri, nu știu… În documentul pe care-l am nu scrie…”

„Încă nu aveți dreptul să luați cuvântul; aici nu suntem ca la școală, să interveniți dvs, ca profesor, peste ceilalți. Termin eu, după care pe dvs nu o să vă întrerupă nimeni când vorbiți.

O să vă rog să refaceți acest proiect și să îl depuneți cu «Primăria municipiului Brăila» și să îndreptați și celelalte două erori legislative din conținutul lui, pe care nu vi le spun eu acum, ci o să vi le trimit în scris.

Eu înțeleg această necesitate, este normal, dar pe lângă faptul că este tardiv, ați copiat, domnule profesor!”.

„Sunt niște aprecieri foarte urâte din partea mea, domnule primar. Problema este în felul următor: sunt alte orașe care au adoptat astfel de hotărâri de Consiliu și nu știu dacă este cazul să mă evaluați dvs pe mine, cât sunt de deștept, cât sunt de… Se poate corecta, nu este nicio problemă. Asta dacă vrem să facem ceva; dacă vreți să-mi puneți dvs nota 2, să arătați cât sunt de slab pregătit, e o problemă a dvs și cu asta basta”.

„Nu v-am evaluat, v-am dat nota 2 pentru copiat.”

„Nu sunt jurist de meserie; acest proiect este inspirat din activitatea altor consilii locale. Dacă dvs numai cu evaluarea noastră sunteți, atunci mi-e greu să mă mai exprim… Domnule primar, mie nu-mi este rușine de mine, nu-mi este rușine de pregătirea mea, nu-mi este rușine de ceea ce fac, vă spun sincer”.

Viceprimarul Alexandru Jantea Crican a comntat, la rândul său: „Domnule inspector școlar general adjunct, colegii din partea PNL nu au venit cu niciun fel de propunere legislativă sau cu o propunere de viitoare hotărâre CLM; domniile lor nu au făcut decât să înainteze Primăriei municipiului Brăila propunerea probabil făcută de colegii lor din PNL de la Timișoara. Nu există vreo elaborare pe care dumnealor s-o fi făcut și să fie o greșeală, pur și simplu au luat o propunere făcută de colegii de la Timișoara și au înaintat-o Primăriei municipiului Brăila”.