DRAGOMIR NE SPUNE SAPTAMANA VIITOARE DE UNDE VINE GRESEALA IN CAZUL FACTURILOR UMFLATE PRIVIND TAXA PE APA DE PLOAIE

Primarul Marian Dragomir (PSD) nu s-a lamurit nici acum daca greselile facute de CUP Dunarea in cazul facturilor braileanului Mihail Stafida pe perioada 2014-2016 provin din luarea in calcul a unor suprafete de teren gresite sau de la calcularea in calcul a unor cantitati de precipitatii gresite. Desi informatiile legate de acest caz au fost facute publice pe data de 30 ianuarie, astazi (adica 8 zile mai tarziu) edilul sef a declarat ca inca nu stie sigur care este adevarul.

Concret, o instanta a Tribunalului Braila a stabilit printr-o sentinta definitiva ca in perioada 2014 – 2016, lui Mihail Stafida i s-a calculat gresit de catre CUP Dunarea taxa pe apa de ploaie, angajatii companiei folosind in formula de calcul date incorecte cu privire la cantitatile de precipitatii. Instanta a constatat ca s-au luat in calcul cantitati de precipitatii mult mai mari cele reale, dovada ca in anul 2015, Mihail Stafida a fost pus sa plateasca dublu, fara de suma corecta.  Prin sentinta definitiva, CUP Dunarea este obligata acum sa recalculeze toate facturile lui Stafida din 2014 pana in 2016 si sa-i restituie acestuia banii incasati in mod incorect.

In ciuda faptului ca doua instante (cea a Judecatoriei Braila si apoi, cea a Tribunalului Braila) au constatat ca amintita companie a calculat taxa pe apa de ploaie folosind date incorecte privind cantitatile de precipitatii, atat direcotorul general al CUP, Silviu Mangiurea (PSD), cat si primarul Dragomir au declarat intr-o prima faza ca greseala provine de la suprafetele luate in calcul, nu de la cantitatile de precipitatii.

Daca cei doi ar admite ca e vorba de cantitati de precipitatii, problema este una majora pentru CUP Dunarea, fiindca ar trebui recalculate facturile pentru circa 60.000 de clienti numai daca discutam despre municipiu, lasand la o parte restul judetului. Si nu doar facturile pe un an, ci pentru intreaga perioada 2014-2016. Iar dupa recalculare, ar trebui restituiti banii tuturor acestor consumatori pacaliti de companie.

Pana una-alta, conducerea CUP are nevoie de 2 saptamani “ca sa se afle unde s-a gresit”, desi in sentinta se precizeaza foarte clar de unde provine greseala. Asadar, dupa 8 zile de la declansarea scandalului pe tema apei de ploaie, edilul sef inca asteapta o informare scrisa de la CUP Dunarea, cu promisiunea ca saptamana viitoare, pe vremea asta, o sa anunte public care sunt constatarile sale.

Intrebat astazi daca s-a gresit doar la facturile lui Stafida sau s-a gresit in facturile zecilor de mii de clienti ai CUP Dunarea, Dragomir ne-a raspuns: “Din informatiile pe care le detin si documentele anexate pana in prezent, greseala respectiva este doar in cazul acestei persoane si a altora care nu au declarat suprafetele. Am solicitat celor de la CUP Dunarea sa faca o verificare, pentru a fi identificate si alte astfel de posibile situatii; urmeaza sa primim o informare in acest sens.

Totodata, am solicitat CUP Dunarea ca in acest caz sa-mi prezinte o informare privind data aprobarii Regulamentului dupa care ei functioneaza, data la care au fost schimbati indicatorii si procentele prin care se calculeaza valoarea pe care o incaseaza de la cetateni pentru apa de ploaie si toate persoanele responsabile in decursul timpului, pe diferite paliere de responsabilitate. Si am solicitat acest lucru pentru a vedea la un moment dat cine sunt cei care vorbesc si nu si-au facut treaba la momentul respectiv”.

Primarul a admis ca a vazut sentinta si ca a vazut si ca in ea scrie ca s-a gresit la calculul facturilor din cauza ca s-au luat in considerare cantitati de precipitatii incorecte, dar asteapta informarea scrisa de la CUP Dunarea, “ca sa vorbeasca pe documente”, cand va comenta acesta situatie.

Intrebat de ce spune ca greseala a fost la suprafete, nu la cantitati de precipitatii, daca nu este sigur de acest lucru, primarul a raspuns ca asteapta informarea scrisa de la CUP Dunarea.

Intrebat de ce spune ca greseala este doar in cazul celor care nu au declarat gresit suprafetele, si nu in cazul tuturor clientilor CUP Dunarea, daca nu este sigur de acest lucru, primarul a raspuns ca asteapta informarea scrisa de la CUP Dunarea.

Marian Dragomir a explicat ca prefera sa astepte pana primeste aceasta informare „ca sa nu existe suspiciunea unei comunicari verbale gresite. Atunci vedem exact, cu documente, cine pe cine a mintit”.