DRAGOMIR: VORBIM DE O INFRATIRE INTRE BRAILA SI GALATI, DE UN LUCRU ISTORIC LEGAT DE ORGOLIILE TUTUROR BRAILENILOR
Declaratiile facute in cursul anului trecut de primarul municipiului, Marian Dragomir, precum si cele ale presedintelui CJ Braila, Iulian Chirac, in legatura cu armonia totala intre oficialitatile brailene si cele galatene, pe tema infiintarii Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Braila – Galati nu au fost chiar exacte. Desi cei doi au afirmat public ca discutiile dintre reprezentantii celor doua judete se poarta intr-o deplina concordie, fara niciun fel de orgolii, mai nou, primarul Marian Dragomir admite ca n-a fost chiar asa. Dupa ce oficiali galateni au declarat zilele trecute ca exista de mai mult timp o disputa legata de locul in care va fi sediul asociatiei amintite, Dragomir admite ca au existat de la bun inceput neintelegeri pe aceasta tema si ca sunt la mijloc si orgolii locale – atat ale brailenilor, cat si ale galatenilor.
Mai mult, recentele demersuri ale CJ Braila, care a cerut verificari de la nivel ministerial cu privire la modul in care este folosit terenul in suprafata de 1.000 de ha ce le-a fost dat in proprietate galatenilor in anul 2002, pentru constructia de locuinte sociale, par ca au pus paie pe foc. Mai exact, CJ Braila a reclamat faptul ca cea mai mare parte a terenului respectiv – situat pe raza administrativ-teritoriala a judetului Braila – este folosit pentru exploatare agricola, incalcandu-se astfel prevederile Hotararii de Guvern care impunea ca acesta sa fie utilizat pentru constructia de locuinte.
La fel de prost a fost primit de catre oficialii galateni si Memorandumul adoptat de Guvern pe 13 septembrie, prin care se solicita CLM Galati sa adopte o hotarare prin care sa treaca 655,29 hectare, din cele 1000 de ha amintite, din domeniul public al municipiului Galati, in domeniul public al statului.
Primarul Dragomir crede insa ca supararile pe acest subiect nu vor bloca infiintarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara: “Noi ne-am suparat cand terenul a trecut de la Braila, la Galati. Acum se supara ei, cand terenul trece de la Galati, acolo unde va trece el. Supararea asta e prin rotatie, uneori te bucuri, dar vine si un moment al supararii.
Nu conteaza in momentul de fata unde trece terenul, pentru ca iarasi, aceste suparari sunt trecatoare, peste 10 ani nu voi mai fi nici eu primar, nici cel de la Galati; la fel si presedintii consiliilor judetene – sau nu se stie niciodata.
Noi ne-am inteles pe statut, nu au existat niciun fel de probleme. Ne-am inteles pe denumire – chiar eu am propus ca asociatia sa se numeasca “Dunarea de Jos”, ca sa nu mai existe niciun fel de discutii vizavi de faptul ca incepe cu “Braila” sau “Galati”. Toata lumea a fost de acord. Singurul aspect ramas nerezolvat a fost cel al sediului. Orgoliile brailenilor tind ca sediul sa fie la Braila, ale galatenilor, ca sediul sa fie la ei. E o chestiune pe care putem sa o intelegem. Tocmai pentru a nu mai exista aceste orgolii, eu am propus ca sediul sa fie la mijloc, ori la jumatatea distantei, ori daca nu, in zona cartierului Siret (cartierul “Dimitrie Cantemir” – n.r), unde exista deja infrastructura necesara. Sper ca la un moment dat ca toate aceste discutii privind localizarea sediului intr-un oras sau altul sa inceteze, pentru ca noi vrem sa dezvoltam zona dintre Braila si Galati, zona celor 2 orase, sa terminam cu orgoliile si sa facem efectiv aceasta asociatie metropolitana”.
Edilul brailean a mai precizat ca oficialii galateni n-au acceptat nici ideea ca sediul asociatiei sa fie in cartierul Dimitrie Cantemir – adica pe un teren proprietate a Municipalitatii galatene -, ci vor sa fie chiar in orasul Galati.
Cat priveste faptul ca primarul Galatiului, Ionut Pucheanu, a declarat ca orasul sau este mult mai mare decat Braila si ca atare, are tot dreptul sa ceara ca sediul asociatiei sa fie acolo, Dragomir a comentat: “Si eu as putea sa spun ca e adevarat ca ei sunt mai mari, dar in ultima perioada, noi ne dezvoltam mai bine”.
De asemenea, Dragomir a mai comentat ca motivul pentru ca el nu este de acord ca sediul amintit sa fie la Galati “este acelasi pentru care ei nu doresc ca sediul sa fie la Braila. Nu e vorba de orgoliul meu, e vorba de o logica, pentru ca vorbim de o infratire si de o asociere intre cele 2 orase, de un lucru istoric legat de orgoliile tuturor brailenilor, nu ale unui primar sau ale unui presedinte de consiliu judetean. Este normal sa pornim pe o cale de mediere si sa stabilim ceva in comun, la mijloc, pentru a nu mai exista niciun fel de discutii”.
Declaratia integrala a primarului Marian Dragomir, aici: