Dunarea a depasit cota de atentie la Braila

Pregatiri inainte de viitura, pe faleza din Braila. Astazi, la Braila, nivelul apelor Dunarii a fost de 566 centimetri, cu 6 centimetri peste cota de atentie. Autoritatile au luat deja primele masuri de prevenire si au montat inele metalice de suprainaltare a canalizarilor , astfel incat daca acestea vor refula, din cauza panzei freatice ridicate, sa nu inunde intreaga zona. In plus, intrarile in blocul de locuinte aflat in apropierea malului au fost inaltate cu saci cu nisip, astfel incat, chiar daca apa va ajunge in perimetrul respectiv, sa nu intre in locuintele oamenilor.
Proprietarii pontoanelor ancorate in port au fost si ei nevoiti sa ridice cu circa o jumatate de metru pasarelele care fac legatura cu malul, fiindca in ultimele zile, apa ajunsese deja la nivelul acestora. Tot din cauza cresterii nivelului fluviului, circulatia vaselor pe Dunare se face acum cu restrictii de viteza, pentru a evita producerea valurilor, care ar supune la o presiune suplimentara malurile de pamant.
Autoritatile se asteapta ca in cateva zile, apa sa atinga cota de inundatie, de 610 centimetri.