După ce a început o dată în martie, mai începe o dată modernizarea Pieței Traian. Primarul Dragomir: „Termenul este 15.03.2024, dar lucrările vor fi finalizate anticipat, în toamna acestui an”

Primarul Brăilei a anunțat astăzi pe o rețea de socializare că „Piața Traian se modernizează”.

Informația ne bucură, în contextul în care materialele de construcții ce vor fi folosite pentru modernizare blochează de câteva luni trotuarele și o parte din spațiul verde, după ce la începutul lunii martie au mai început o dată lucrările, iar surse din Primărie susțineau că pavajul va fi înlocuit în cel mult cinci luni. Lucrările s-au oprit în ziua în care au început, iar edilul șef a refuzat să ne explice care este motivul.

De această dată el ne spune că încep (iar) lucrările și că acestea „trebuie terminate pe 15.03.2024, dar vor fi finalizate anticipat, în toamna acestui an”.

Iată și postarea primarului Dragomir pe această temă:

„Simbol al Brăilei cu o istorie de aproape 200 de ani, Piața Traian a fost reabilitată ultima oară în 1981 …. iar anii care au trecut și-au lăsat amprenta, determinându-ne să o punem în valoare.

Principalele lucări sunt:

ZONA CENTRALĂ

– se va înlocui marmura (piatră naturală montată în anul 1981, fără a exista o legătură cu istoria orașului, dar care prezintă un real pericol pe timp de ploaie pentru trecatori; s-a și fisurat ca urmare a faptului că grosimea a fost de doar 2 cm) cu GRANIT (piatră naturală) cu grosimea 5 cm, cu suprafață fiamată (antiderapant), rezistent la ingheț / dezgheț (compatativ cu marmura), adecvat pentru trafic pietonal

– bordurile de granit existente se vor păstra și alinia, iar cele de beton montate în 1981 vor fi inlocuite cu borduri de granit.

VEGETAȚIA

– nu se vor tăia pomii reprezentativi, dar vor fi eliminați corcodușii, aguzii, alte specii crescute din semințele aduse de păsări și boscheții

– la pomii reprezentativi se vor tăia doar crengile uscate, fără a afecta crengile sănătoase.

Cei 2 brazi care străjuiesc Ceasul au stârnit multe controverse – să fie tăiați / să nu fie tăiați –, dar această decizie se va lua după ce va începe reabilitarea Ceasului, prin consultarea specialiștilor în mediu și în momumente istorice

– se vor face noi alveole pe partea laterală a pieței și se vor planta doar salcâmi globulari.

Teii existenți azi nu se vor tăia, dar pe măsură ce se vor usca, odată cu trecerea timpului, se vor înlocui doar cu salcâmi globulari.

STRADA (giratoriul)

– se va freza și asfalta

TROTUARELE

– toate trotuarele centrale si perimetrale (pe partea cu teatrul, librăria, muzeul, restaurantul, magazinele, etc) vor fi reabilitate prin înlocuirea dalelor din beton cu granit.

ILUMINATUL

– se va păstra iluminatul actual

– suplimentar, pomii din alveolele montate pe trotuarele laterale vor fi iluminați de la radăcină către coronament.

TRAFICUL

– pietonal – se va face pe partea laterală și apoi prin zona centrală astfel încât să nu se circule prin șantier

– auto – nu vor exista restricții, cu excepția săptamânii în care se va reasfalta strada.

CINE LUCREAZĂ

– societatea care a câștigat licitația publică, aceeași societate care a reabilitat Calea Calarașilor de la Primărie până la Piața Traian în 2017, parcările dintre Dorobanți și Rosiori de la Barieră până la Piața Mare în 2019, Șoseaua Râmnicu Sărat în 2022, etc.

(Ca să fie clar, vă spunem noi că este vorba de firma Micatis Prod SRL, licitația fiind câștigată cu un preț de 5.366.774,9 lei – n.r.)

AUTORIZARE – fiind o lucrare complexă în Centrul Istoric

– a fost verificată de un arhitect specialist atestat de Ministerul Culturii și Cultelor în domeniul protejării monumentelor istorice

– a fost prezentată Comisiei Zonale pentru Monumente Istorice și are Acordul scris al Direcției Județene pentru Cultură Brăila

– va exista supravegherea Muzeului Brăilei Carol I, conform contractului.

TERMEN

– termenul conform avizelor este 15.03.2024, DAR lucrările vor fi finalizate anticipat, în toamna acestui an

Prin această lucrare necesară vom acorda atenția cuvenită unui loc cu o semnificație istorică deosebită și vom reabilita Piața Traian, simbol al Municipiului Brăila”.