După ce a trecut în 5 ani prin 13 procese și i-a acuzat de „hărțuire judiciară” pe foștii săi colegi de partid din PSD, Alexandru Micu a decis să intre în PNL Brăila

Alexandru Micu, fost membru PSD Brăila, fost director al SC Eco SA în perioada 2009 – ianuarie 2018, a intrat în PNL Brăila.

Micu a revenit în atenția publică luna trecută, la finalul a cinci ani de coșmar pentru el, în care a trecut prin 13 procese ce i-au fost intentate de societatea pe care o condusese anterior și care acum este condusă de un alt membru PSD. După ce toate procesele s-au încheiat, Micu a organizat o conferință de presă în care a spus prin ce a trecut și a acuzat conducerea PSD Brăila, pe care o consideră vinovată, la origine, pentru „modul în care am fost hărțuit judiciar, precum și presiunea psihologică exercitată asupra mea, dar și a familiei mele, prin formularea cu rea-credință de către reprezentanții SC ECO SA a unui număr de 12 acțiuni civile și o acțiune penală, care au fost respinse în totalitate de către instanțele judecătorești”.

În aceeași conferință de presă Micu a explicat că totul a început atunci când în calitate de director general al Eco SA a decis să acționeze în instanță Primăria Brăila, care îi datora firmei amintite suma de 2 milioane lei. Micu a spus că din cauză că nu primea banii de la Primărie, nu reușea să plătească la timp salariile și au apărut și alte probleme financiare care puteau să aibă consecințe foarte grave pentru el, în calitate de conducător al instituției. În aceste condiții, Micu a trimis adresă scrisă la Primăria Brăila în care solicita să se vireze banii respectivi și fiindcă tot nu a primit banii, a acționat în instanță Primăria (condusă de PSD), cerând ca instanța să oblige Municipalitatea să achite suma amintită. Mai multe detalii găsiți aici: I-au fost intentate 13 procese, i s-au cerut despagubiri de peste 9 miliarde lei vechi .

Mai nou, Micu a depus adeziune la PNL Brăila.

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat că a văzut declarațiile făcute de Alexandru Micu în cadrul conferinței de presă amintite și că „oamenii care au lucruri de spus și sunt oameni corecți și de cuvânt sunt așteptați în PNL. Eu am nevoie în PNL de oameni asumați, de oameni care nu vând principiile liberale pentru interesul personal, oameni care nu au legătură la acest moment cu PSD. Poți discuta, poți avea o negociere, suntem în politică, dar nu putem face negocieri pe cârca brăilenilor”.