După ce președintele ACS Cuza Pirates a declarat că a obținut acordul conducerii Colegiului „Nicolae Bălcescu” pentru închirierea sălii de sport, directorul Silvia Petrescu declară: „Nu ne-am dat acordul pentru închirierea sălii nici verbal, nici în scris”

Întorsătură de situație în ceea ce privește demersurile făcute de Asociația Club Sportiv Cuza Pirates în sensul închirierii sălii de sport a Colegiului Național „Nicolae Bălcescu”, pentru a face acolo antrenamente.

Directorul Colegiului Național „Nicolae Bălcescu” Brăila, Silvia Petrescu, ne-a declarat astăzi că nici ea, nici altcineva din conducerea unității de învățământ nu și-a dat acordul verbal în privința închirierii sălii de sport clubului Cuza Pirates.

Declarația sa vine după ce pe 27 iulie, Mircea Totolici, președintele ACS Cuza Pirates, a afirmat în cadrul unei conferințe de presă că a obținut acordul verbal al conducerii Colegiului „Nicolae Bălcescu” pentru închirierea sălii de sport, iar astăzi, circa 100 dintre sportivii clubului au venit în fața intrării CUP Dunărea, unde avea loc ședința Consiliului Local Municipal, pentru a-i sensibiliza pe primar și pe consilierii municipali în a da cât mai repede aprobările necesare pentru ca unitatea de învățământ amintită să poată semna contractul de închiriere cu Cuza Pirates.

Silvia Petrescu ne-a declarat: „Ne aflăm într-o perioadă de concedii și Consiliul de Administrație al colegiului nostru nu are cum să se întrunească și oricum, nu și-a dat nici verbal, nici în scris acordul pentru închirierea sălii de sport. Mai exact, nu s-a exprimat nici acordul, nici dezacordul referitor la solicitarea domnului Mircea Totolici de închiriere a sălii de sport, pentru că încă nu s-a întrunit Consiliul de Administrație. Eu, de exemplu, sunt în concediu acum, sunt plecată și cei mai mulți dintre colegi sunt și ei plecați în concediu”.

Întrebată dacă nici ea, personal, nu și-a dat acordul verbal privind închirierea sălii de sport, Petrescu a spus că nu a făcut acest lucru și oricum, nu avea cum să-și dea acordul, dat fiind că decizia se ia în cadrul CA, cu două treimi din voturi: „Eu nu nu am cum să fac vreo predicție referitor la acest lucru. Deocamdată domnul Totolici nu are acordul nici verbal, nici în scris. Când va fi posibil, cât de curând, când vor veni colegii din concediu, se va întruni Consiliul de Administrație și se va lua o decizie în acest sens”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns