Dupa Politia Rutiera, Serviciul de Expertiza Medicala Braila este ”decapitat” de procurorii DNA

Procurorii DNA “curata” la propriu si la figurat institutiile publice brailene. Dupa ce la Consiliul Judetean Braila cateva compartimente au ramas fara personal in urma descinderilor DNA, dupa ce Politia Rutiera Braila a ramas fara oameni, ca rezultat al unor descinderi similare, a venit acum randul Serviciului de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de Munca sa ajunga sa functioneze in regim de avarie. Asta dupa ce ieri, procurorii DNA i-au saltat pe doctorita Ana Boala, seful serviciului amintit, pe medicii Rodica Tone si Victorita Anghelescu, precum si un al patrulea medic si doua asistente medicale, fiind dusi cu totii, cu dubele, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Galati pentru audieri.
Anchetatorii au efectuat pe parcursul intregii zile 10 perchezitii la domiciliile unor medici si asistente din cadrul Serviciului de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca Braila, precum si la sediul institutiei, de unde au ridicat documente si alte materiale. Cei in cauza sunt suspectati ca au luat mita pentru a acorda grade de handicap unor persoane ce nu indeplineau conditiile legale necesare obtinerii pensiilor de invaliditate, iar anchetatorii au descoperit zeci de astfel de cazuri cu dosare care nu sunt in regula, din unct de vedere al documentelor. Infractiunile ar fi fost comise in ultimii doi ani.
Directorul Casei Judetene de Pensii Braila, Sorin Enache, care are in subordine Serviciului de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca, s-a aratat ingrijorat de modul in care va functiona in urmatoarele zile institutia amintita, avand in vedere ca cei 4 medici si cele 2 asistente au fost saltati de DNA: “Este o problema, o sa vedem ce se va intampla… Sunt patru cabinete medicale si doua asistente…”. Enache a precizat ca pana acum, nu a primit niciodata reclamatii cu privire la existenta unor presupuse nereguli.