Elevii si profesorii braileni au protestat astazi in pauza mare, in curtea scolii

Elevii si profesorii braileni au participat astazi, in pauza mare, la un protest tacut, iesind cu totii in curtea scolii, in timp ce in alte scoli, soneria a sunat timp de circa 10 minute. Actiunea a fost o modalitate prin care elevi si cadre didactice, deopotriva, au protestat fata de modul in care Guvernul intelege sa finanteze invatamantul.
Presedintele Sindicatului invatamantului brailean, Valeriu Partene, ne-a precizat ca protestul de astazi nu a fost organizat de sindicat, ci a fost o actiune realizata, in colaborare, de structurile reprezentative ale elevilor, parintilor si profesorilor: “Tot ce s-a intamplat astazi nu este in organizarea noastra, este in organizarea structurilor organizatiilor reprezentative ale elevilor la nivel national, Consiliului National al Elevilor si Asociatia Regionala a Elevilor Constanta, care se intinde pe o mare parte din tara. Deci toate actiunile sunt facute in urmatorul mod: structurile reprezentative ale elevilor, organizatiile reprezentative ale parintilor si organizatiile reprezentative ale salariatilor din invamantului romanesc. Este o actiune comuna, sub deviza <<Impreuna pentru educatie>>.
Ce s-a intamplat astazi a fost pur si simplu un semnal, nimic altceva, nimeni n-a facut propaganda, nimeni n-a rostit o vorba. Eu, vazand vremea de dimineata, am dat o hartiuta in scoli si am spus <<Daca e frig, daca bate vantul tare sau daca ploua, nu mai scoateti copiii in curte, doar sa sune soneria si atata tot>>.
In scolile care au avut pauza mare la ora 10, dat fiind ca a fost vremea frumoasa , s-a iesit in curte; in cele care au avut pauza mare la ora 11 – ca sunt si asemenea unitati de invatamant – s-a gasit alta formula si s-au manifestat altfel. A fost pur si simplu un semnal in tacere, fara nimic altceva”.
Liderul sindical brailean a precizat ca daca maine nu se va ajunge la o intelegere la Guvern pe tema finantarii invatamantului, pe data de 27 mai se va realiza un nou protest de genul celui de astazi si vor urma si actiuni sindicale de amploare: “Acelasi lucru se va intampla si pe 27 mai. Eu am convocat pentru maine Adunarea generala a liderilor si vom stabili ce se va intampla pe 27. Maine incepe insa o noua runda de negocieri la Guvernul Romaniei, cu toate structurile reprezentative ale elevilor, ale parintilor si ale salariatilor din invatamant. Ieri a fost o runda de negocieri la Guvern, insa n-a fost premierul si a lipsit si ministrul Finantelor; daca maine se gaseste o solutie, e posibil chiar maine sa oprim totul”.