Europarlamentarul Mihai Tudose, despre primarii PSD care au trecut la PNL Brăila: „E o vorbă: «Gunoiul unuia, bogăția altuia»”

Europarlamentarul Mihai Tudose (PSD) consideră că primarii și viceprimarii PSD din Brăila care au anunțat că la alegerile din luna iunie vor face parte din echipa PNL au fost „cumpărați” de liberali cu diverse lucruri, iar unii dintre ei au fost chiar păcăliți, fiindcă li s-au promis lucruri pe care liberalii n-o să le poată da.

Tudose a făcut aceste declarații în cadrul unei conferințe de presă organizate la PSD Brăila – prima la care a participat după ce a fost desemnat oficial primul pe lista comună a candidaților PSD-PNL la alegerile europarlamentare.

„Vă dau un exemplu, la Viziru. Toată lumea îi reproșa doamnei primar (Ana Cornelia Măcrineanu – n.r.) că nu e în stare să facă un program, să miște lucrurile în localitatea de acolo. Că tot se plângea că n-o ajută Guvernul și ea trimitea niște dosare goale la București, cu consultanți, cu figuri… Dar când se plângea și verificam de ce nu primise aviz dosarul de la Viziru, ni se spunea «Dom’le, n-a depus decât o cerere, în spate nu are nimic!». I s-a spus: «În stilul ăsta, tu vei pierde și nici noi nu suntem foarte fericiți că tu ții localitatea încremenită în timp».

Deci au fost unii primari care au aflat că nu vor mai candida din partea noastră și atunci și-au găsit «menirea». Alții au fost momiți, păcăliți.

Eu nu pot să promit – nici eu și nici colegii mei – că  dacă stai la noi, la PSD, îți facem noi bază de lansare a rachetelor. Alții le-au promis, ei au crezut… Acum haideți să numărăm cu câți primari va intra fiecare partid în alegeri și vedem cu câți ies din alegeri. Și o să vedem, că nu e ca la piață aici, că nu tot ce cumperi de la piață pe neveu, așa, e și de mâncare. Eu știu că trebuie să convingi oamenii ca să câștigi primăria prin vot, nu ca la piață!

Unii s-au lăsat păcăliți. O să vadă ce-o să pățească la alegeri.

Și azi vorbeam cu un primar care s-a lăsat păcălit și lumea nu era foarte încântată. Eu cred că acolo o să câștigăm la scor mare. Dar mai vedem… Pe data de 10 iunie sunt convins că ne vom întâlni și vom face un inventar”, a spus europarlamentarul.

Întrebat la ce se referă când spune că liberalii le-au promis diverse lucruri primarilor PSD, Tudose a răspuns: „Folclorul spune o mulțiume de chestii.

Unii, mai printre dinți, așa, cu privirea în pământ, spun «Da, știți, aveam o nevoie, am pe cineva bolnav…». Ok, nu comentez chestia asta.

Unii, cu nonșalanță și cu sinceritate sau naivitate: «Da, dar de față cu mine a vorbit cu ministrul X și a zis că îmi trage gaze de 200 și ceva de milioane, săptămâna viitoare îmi dă bani!». I-am spus «Măi, ministrul Energiei nu dă bani, nu acolo este linia de finanțare!» și i-a picat fața la propriu, ca la desene animate.

«Ministerul Energiei nu are linie de finanțare pentru rețeaua de gaze. Ăia se dau prin CNI, prin Ministerul Dezvoltării, programe, este închis subiectul. Efectiv te-a mințit!».

«Eu voiam pentru localitate, să rezolv comuna!»

«Și mai e ceva: ca să ajungă gazele la tine, vezi că nu ai nicio țeavă la poartă, trebuie să treacă rețeaua prin alte trei comune; dacă alea n-au rețea, nu o să ai nici tu. Gazul ăla nu vine cu wireless, e printr-o țeavă. Dacă celelalte două comune nu au proiect, nu o să ai nici tu, că nu are de unde să vină».

«Mi-a promis, a vorbit de față cu mine!».

Zic «Măi, poate a sunat la șofer, că se mai fac regii de-astea. Vezi că te sun, tu zici da domnu’, eu îți spun ministru, tu nu protestezi. Eu te întreb ceva, tu zici da. Și naivitatea asta în viață are costuri”.

Tot cu referire la migrația primarilor PSD către PNL Brăila, europarlamentarul PSD a mai comentat că nu vrea să jignească pe nimeni, „dar e o vorbă: «Gunoiul unuia, bogăția altuia». Pe data de 10 iunie numărăm cine ce a făcut.

Noi n-am mințit pe nimeni.

Primarul de la Galbenu a zis: «Dacă îmi dați nu știu ce pentru nu știu ce sat, vin înapoi!».

I-am zis «Știi ceva? Noi îți dăm de mâine o echipă de contracandidați care să te trimită acasă. Asta îți putem oferi noi în mod cert!».

Și vă anunț oficial că la comuna Galbenu avem o echipă de candidați care o să câștige.

Suntem hotărâți să nu îi mai primim înapoi în PSD pe cei care au trecut la PNL și suntem foarte hotărâți să-i trimitem și acasă (în urma alegerilor din 9 iunie – n.r.)”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns