Europarlamentarul Mihai Tudose (PSD), despre PNL: „Rămânem adversari politici. Avem o construcție comună pentru că avem de ales între a fi parte a soluției sau parte a problemei”

PSD și PNL rămân adversari politici, în ciuda alianței pe care cele două partide aflate la guvernare o au în prezent și a deciziei de a candida pe liste comune pentru alegerile europarlamenare – este ceea ce spune europarlamentarul brăilean Mihai Tudose (PSD).

El a făcut această declarație în cadrul emisiunii „Culisele statului paralel”, în care a explicat de ce s-a luat decizia comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale, dar și a candidaturilor PSD și PNL pe liste comune pentru alegerile europarlamentare: „Rămânem adversari politici.

Avem o construcție comună. Știți foarte bine că la nivel de Comisie Europeană, de Bruxelles, au început, pe modelul german, pe modelul din toată Europa, aceste coabitări, coaliții între stânga și dreapta, între grupul liberalilor europeni și grupul social-democrat. Funcționează în Germania, acum și-au dat mâna grupurile politice mari pentru a păstra funcțiile la Comisie, în Parlament și atunci avem de ales între a fi parte a soluției sau parte a problemei. Nu vrem să ne luptăm cu partidele suveraniste, vrem să fim de partea bună a istoriei”.

Întrebat cine hotărăște care este „partea bună a istoriei” și care este partea rea, social-democratul a spus că electoratul este cel care hotărăște asta.

Întrebat, de asemenea, dacă l-a reevaluat pe Nicolae Ciucă, despre care afirmase în trecut că este „dintr-un alt film”, Tudose a spus: „Hai să spunem că suntem într-un time-out”.

Chestionat ce a făcut pentru România ca europarlamentar, Mihai Tudose a răspuns: „O mulțime de lucruri. Unele mai vizibile, altele mai puțin vizibile. Sunt lucruri mici, dar care contează, începând cu politica agricolă, terminând cu ceea ce înseamnă salariul minim european. Sunt voturi, sunt discuții”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns