Eveniment dedicat Zilei dezrobirii romilor la Centrul de Creație Brăila

Vineri,16 februarie, începând cu ora 14:30,  la Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila va avea loc un eveniment dedicat Zilei dezrobirii romilor.

Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Primăria municipiului și  Asociația Partida Romilor Pro–Europa – Sucursala Brăila, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean.

„20 februarie 1856 reprezintă pentru romii din România data eliberării din sclavie, prin Legiuirea pentru emancipația tuturor țiganilor din Principatul Românesc, act normativ promulgat de domnitorul Barbu Știrbei, pe baza unui text întocmit de Petre Mavrogheni și Mihail Kogălniceanu, iar pentru a marca acest eveniment a fost elaborată  și Legea 28/2011 privind comemorarea dezrobirii romilor din România.

În cadrul acestui evenimentului organizat la Brăila, invitații speciali vor participa la o slujbă și  vor face o incursiune în timp și spațiu pentru a promova, valorifica și revitaliza patrimoniului cultural specific etniei rome, ne vor vorbi despre comunicarea dinamică interetnică,  filonul  cultural comun și totodată calea spre o comunitate educată, dar și despre proiectele comune și planurile lor.

La acest eveniment sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor publice centrale și ai mediului  cultural și istoric, experți în domeniu, precum și reprezentanți ai societății civile”, spun organizatorii.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns