EXERCITII DEMONSTRATIVE SI STAND DE PREZENTARE IN PARCUL MONUMENT, ZIUA PORTILOR DESCHISE, CONCURSURI SI SURPRIZE, DE ZIUA JANDARMERIEI
Pe data de 3 Aprilie, jandarmii braileni sarbatoresc 167 de ani de cand a fost semnata “Legiuirea pentru reformarea corpului Slujitorilor in corp de Jandarmi” de catre domnitorul Grigore Alexandru Ghica, act care a pus bazele Jandarmeriei Romane. In cinstea acestei sarbatori, in saptamana 27-31 martie, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Braila se desfasoara o serie de competitii sportive – minifotbal, tenis de masa, sah si tir.
La finalul saptamanii, pe 1 si 2 aprilie, in intervalul orar 15:00-19:00, jandarmii organizeaza un stand de prezentare a Jandarmeriei in zona Rondoului din Parcul Monument. Cu acest prilej, sunt asteptati toti cei interesati sa vada materialele si tehnica folosite in misiunile institutiei, iar pentru elevii de liceu care doresc sa opteze pentru o cariera militara in Jandarmerie, un specialist le va oferi informatiile necesare.
Duminica, 2 aprilie, in jurul orei 17:00, in aceeasi zona, luptatorii Detasamentului Mobil de Interventie vor desfasura si exercitii demonstrative, urmand ca surprizele sa continue si luni, la sediul Inspectoratului de Jandarmi, din strada Industriei, nr. 1, in intervalul orar 11:00-13:00, de Ziua Portilor Deschise.