„Extremitățile Terrei. Polul Nord și Polul Sud”
În perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025 la Secția Științele Naturii din cadrul Muzeul Brăilei „Carol I” poate fi vizitată fotoexpoziția documentară „Extremitățile Terrei. Polul Nord și Polul Sud”.
Aceasta își propune să prezinte publicului larg informații privind zonele extreme ale planetei noastre: Polul Nord și Polul Sud.
„Polul Nord se află în Oceanul Arctic, la 90 de grade latitudine nordică, fiind acoperit în mare parte de gheață oceanică și nu are un teritoriu de uscat propriu-zis. Temperatura este extrem de scăzută, iar climatul este polar. Reprezintă un habitat propice pentru urșii polari, specifici doar aici, dar și specii precum foci, balene, păsări migratoare etc.
Polul Sud se află pe continentul Antarctica, la 90 de grade latitudine sudică, fiind un teritoriu de uscat acoperit în principal de gheață, fiind cea mai rece zonă de pe Terra. De asemenea, găzduiește diverse ecosisteme cu specii precum pinguinii, întâlniți doar aici, dar și alte grupe de viețuitoare adaptate mediului polar” spun organizatorii.