Nu punem prea multe banci pe aleile secundare ale parcului Monument, ca cine stie cine si-o pune acolo (mareata faptura, ca la asta ne referim). Cam asta este explicatia primarului Brailei, Aurel Simionescu, pentru faptul ca pe aleile mai putin circulate ale parcului nu s-au montat prea multe bancute unde sa te poti aseza, ca sa-ti tragi sufletul… sau ce vrei tu sa-ti tragi (suflul, palme, pumni).

Solicitarea a venit la o sedinta a Consiliului Local Municipal, din partea lui Ene Tache, care o fi el pensionar, dar e inca verde si are si timpul, si elanul explorator necesar unor lungi plimbari in natura, eventual in parcul Monument, pe carari umbate sau mai putin umblate, unde poti sa respiri aerul curat si sa asculti iarba cum creste. Numai ca orice calator simte nevoia unui popas, din cand in cand, iar de la o varsta, daca te asezi jos, pe iarba, exista riscul sa nu mai poti sa te ridici singur, iar daca nu e lume prin jur, n-ai de la cine cere o mana de ajutor, ca sa te scoli. Si-atunci, firesc, Ene Tache considera necesara amplasarea unor bancute din loc in loc, pe aceste alei secundare, astfel incat sa ai unde sa-ti odihnesti oasele obosite si de unde, mai apoi, sa te poti ridica relativ usor.

“Cred eu ca mai trebuie niste banci montate pe aleile secundare, daca se poate”, i-a sugerat Tache, inocent, primarului Simionescu, zilele trecute.

Numai ca spre deosebire de consilierul pensionar, care vede bancutele doar ca locuri de popas si de taifas ale senectutii – fiindca nu-si mai aduce aminte cum e sa fii tanar -, edilului-sef, ideea montarii unor banci in zone mai dosnice ale parcului ii da frisoane. Nu de alta, dar are experienta unor reclamatii primite de-a lungul timpului, referitor la faptul ca pana sa apuce batranii sa-si odihneasca oasele pe acestea, ele erau ocupate de cupluri de tineri care numai pentru odihna nu le foloseau. E drept, acum, ca in general vii in parc in ideea de a face si putina miscare; dar tinerii in cauza mai ca rupeau bancile de-atata miscare – si unii mai faceau si zgomot, tulburand pacea vreunui pensionar venit in zona sa  asculte in solitudine cantul pasarelelor… Ce auzeau bietii oameni nimeriti intamplator in apropierea unei asemenea banci, numai cant nu era – si ce vedeau, numai la meditatie nu-i indemna, fiindca tensiunea la cote maxime le-o ridica … Ca sa nu mai spunem ca uneori, cei care paraseau aleile principale, pentru a se indeparta de zgomotul multimii, aveau parte de o surpriza si mai neplacuta, cand vreo bancuta erau ocupata nu de doi, ci de un singur amator de miscare in aer liber, care se juca  la mana moarta, dar era oricand dornic sa-si impartaseasca experienta cu asistenta, fiindca existenta publicului dadea savoare suplimentara jocului sau solitar…

De-aia Simionescu este destul de reticent in a favoriza patrunderea publicului larg in desisurile parcului Monument si prefera sa-i stie pe pensionari in siguranta, cu tensiunea stabila, pe o alee principala si nu sa-i aiba pe constiinta, fiindca a amplasat  bancute pe aleile secundare.