Festivalul Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu” aduce la Brăila tineri artiști, dar și nume consacrate în domeniu: Ștefan Bănică Jr, Corina Chiriac, Alina Eremia

În perioada 12-14 mai Brăila găzduiește cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu”, o manifestare care își propune promovarea muzicii ușoare autentice, afirmarea și lansarea tinerelor voci și stimularea valorilor interpretative, în vederea plasării lor în elita muzicii ușoare românești și internaționale.

Festivalul se va desfășura pe două secțiuni: concurs (ce reunește 24 de participanți din România, Italia, Kazahstan, Ucraina, Egipt) și recitaluri susținute de artiști consacrați.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Brăila, Primăria municipiului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație).

Premiile oferite de organizatori sunt următoarele: Trofeul George Grigoriu – 4.000 euro, Premiul I – 2.000 euro, Premiul II – 1.500 euro, Premiul III – 1.000 euro, Mențiune – 500 euro.

Programul Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu” este următorul:

*Vineri, 12 mai

Ora 17.45: Lansare de carte (Trio Grigoriu-Epoca de aur a macaralelor – Povestea neromanțată a celebrilor artiști din Trio Grigoriu) si sesiune de autografe (Andreea Andrei Tudor);

Ora 19.00: Casa Tineretului

-Ceremonia de deschidere a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu”;

– Concurs;

– Micro recital Dominique Simionescu (România), câștigătoarea Trofeului George Grigoriu ediția 2022;

– Recital Corina Chiriac.

*Sâmbătă, 13 mai

Ora 17.45: Lansare de carte (Două piese de teatru și Minuni trăite) si sesiune de autografe (Corina Chiriac);

Ora 19.00: Casa Tineretului

– Concurs;

– Micro recital The Rhine River Remblers;

– Recital Alina Eremia.

*Duminică, 14 mai

Ora 17.45: Prezentare de moda-designer vestimentar Florentina Giol.

Ora 19.00: Casa Tineretului

– Gala Laureaților;

– Recital-Ștefan Bănică Jr.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns