Fiindca Nechita nu i-a predat biroul, noul sef al CJ Braila, Ionel Avram, s-a instalat intr-o sala de sedinte
Noul vicepresedinte al Consiliului Judetean Braila, Ionel Avram, lucreaza, deocamdata, in mica sala de sedinte de langa biroul presedintelui CJ Gheorghe Bunea Stancu. Avram a intentionat, initial, sa ocupe biroul fostului vice Ovidiu Nechita, care a fost schimbat din functie vineri, prin votul alesilor locali, insa acesta nu si-a luat lucrurile personale din incaperea respectiva, astfel incat, in aceasta dimineata, cand a vazut ca biroul este inca ocupat, Avram a preferat sa se retraga. El ne-a declarat ca nu vrea sa intre acolo pana Nechita nu va elibera incaperea, astfel incat a preferat sa se instaleze in sala de sedinte, unde, propriu-zis, nici nu exista un birou, ci sunt numai mese si scaune. Astfel, in conditiile in care biroul presedintelui CJ Gheorghe Bunea Stancu si cel al vicelui CJ Florin Mija sunt libere, fiindca cei doi sunt in arest la domiciliu, iar biroul celui de-al doilea vicepresedinte CJ este ocupat de fostul detinator al functiei amintite, Avram, care este singurul sef ramas in institutie si are si competente de presedinte, a ajuns sa conduca ditamai Consiliul dintr-o mica sala de sedinte.
“Nu sunt in biroul vicepresedintelui pentru ca domnul Nechita nu mi-a predat in mod oficial biroul; desi i-am solicitat acest lucru, s-a eschivat, a spus ca merge la tribunal. N-am vrut sa intru decat dupa ce preda totul, fiindca are omul acolo documente, hartii, ma rog… Probabil ca se va clarifica si acest lucru. Eu zic ca trebuie sa ne manifestam in limite civilizate si sa lasam ca treburile administratiei la nivel judetean sa mearga in folosul cetatenilor”, ne-a declarat Avram.