Florin Cîrligea dă asigurări că n-are nicio intenție să preia conducerea AUR Brăila: „Niciodată nu l-aș săpa pe George Turiac, să vin să-i iau locul în partid”
Președintele AUR Brăila, George Turiac, declară că nu are nicio intenție să se retragă din funcția pe care o ocupă, pentru a-i lăsa locul omului de afaceri Florin Cîrligea, recent intrat în partid. El spune că direcția primită de la București este să se meargă pe meritocrație, iar „cei care muncesc alături de noi până încep alegerile, la anul, vedem fiecare unde ne situăm”.
La rândul său, Cîrligea dă asigurări că nu a venit în AUR cu gândul să preia funcția de președinte, că este prieten cu Turiac de mult timp și nu se pune problema să-l sape pe acesta, pentru a-i lua locul: „Invitații în AUR am avut mai demult. Nu am dat curs acestor invitații. Când am vorbit cu George ultima dată i-am zis clar: «George, nu vreau să fiu președinte de partid, să nu-ți închipui că vreau să te sap, pentru că e un sport național ăsta cu săpatul». Sunt prieten cu el și-l cunosc de mult timp pe George și relația noastră de prietenie este mai presus decât funcția în partid. Niciodată nu l-aș săpa pe George, să vin să-i iau locul”.
Potrivit lui Turiac, la acest moment AUR Brăila are 20 de organizații în județ, totalizând circa 1.000 de membri, dintre care „unii sunt simpatizanți, unii sunt membri cu cotizația plătită”.
Întrebat dacă pentru AUR Brăila obiectivul anului electoral 2024 este să se bată cu PNL-ul condus de Alexandru Popa sau cu PSD, Cîrligea (fost membru PNL până în urmă cu câteva zile) a spus: „Eu am mai întrebat o dată cine-i ăsta, cine-i Popa. Nu am fost niciodată în gașca lui Popa”.
„Direcția noastră de la București este să ne batem cu sistemul corupt PSD-PNL”, a completat Turiac.