FLORIN MIRCEA, DESEMNAT DE PSD BRĂILA CANDIDAT LA ALEGERILE PARLAMENTARE: ȘTIU CE TREBUIE FĂCUT ACOLO, ȘTIU CUM TREBUIE FĂCUT ȘI SPER CA ÎMPREUNĂ CU CEILALȚI COLEGI SĂ AVEM REZULTATE BUNE
Deputatul Florin Mircea, care a fost desemnat ieri prin votul colegilor săi pe primul loc pe lista candidaților PSD Brăila la alegerile parlamentare, se declară mulțumit de faptul că are susținerea colegilor săi pentru această candidatură.
Biroul Executiv Județean al PSD Brăila a stabilit ieri, prin vot secret, candidații organizației pentru alegerile din decembrie și Mircea a obținut cel mai mare număr de voturi dintre social-democrații care și-au manifestat intenția de a candida.
Deputatul a declarat pentru MD Press: „Momentan este vorba doar despre propuneri, vreau să se înțeleagă bine, încă nu sunt la modul oficial candidat la alegerile parlamentare.
E o provocare și în același timp, este și o mulțumire faptul că am reușit să câștig încrederea colegilor, în sensul de a mă desemna ca și candidat al PSD Brăila la alegerile parlamentare. Eu știu ce trebuie făcut acolo, știu cum trebuie făcut și sper ca împreună cu ceilalți colegi să avem rezultate bune, să lucrăm ca o echipă.
Mă va ajuta și faptul că am experiența de un an și ceva din actualul mandat, ca deputat, dar și experiența din anii trecuți din plan local, ca și consilier, pentru că tot administrație am făcut și știu multe lucruri; unele care trebuie îndreptate, altele care trebuie schimbate și e bine să folosim aceste informații, să știm pentru ce ne ducem acolo, în Parlament”.