Florin Sergiu Dobrescu, despre veniturile managerului Spitalul Clinic Județean Brăila: „Delia Râșnoveanu încasează un salariu de peste 18.000 lei/ lună, plus 4.500 lei/lună, ca și cadru universitar la Galați, în timp ce spitalul este o catastrofă”

Liberalul Florin Sergiu Dobrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, fost prefect al Brăilei, consideră „colosal” salariul pe care îl încasează lunar managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila, Delia Râșnoveanu, raportat la felul în care este condusă această unitate și la „dezastrul” din spital.

Dobrescu afirmă într-un comunicat de presă că sunt șase ani de când Delia Râșnoveanu (PSD), „girează această catastrofă numită Spitalul Județean Brăila”: „Spitalul Județean de Urgență Brăila, transformat din pix în Clinic în 2022, este un dezastru, aspect ce nu îl deranjează deloc pe managerul PSD Delia Râșnoveanu, care încasează lunar un salariu colosal de peste 18.000 lei.

Potrivit declarațiilor sale de avere, Delia Râșnoveanu încasează ca manager al Spitalului Județean, începând din 2018 și până în prezent, în medie 18.500 lei pe LUNĂ, la care s-a adăugat salariul de cadru universitar la «Universitatea Dunărea de Jos» Galați de 4.500 lei/lună, rezultând astfel un venit total lunar de 23.000 lei.

Sunt șase ani de când Delia Rășnoveanu, membru PSD Brăila cu carnet de partid ștampilat la zi, deține funcția de manager la Spitalul Județean. Șase ani de când președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, noul lider al PSD Brăila, girează această catastrofă numită Spitalul Județean.

În 2019, ministrul Sănătății la acea vreme, Sorina Pintea, i-a acordat Spitalului Județean Brăila, cu indulgență, nota 6, astăzi nici de nota 4 nu mai e. Ce înseamnă managementul Deliei Râșnoveanu și implicarea PSD Brăila în susținerea Spitalului Județean? Saloane infecte dotate mai rău ca în perioada comunistă, fungi (germeni de infecție) descoperiți chiar în sălile de chirurgie, infecții intraspitalicești, multiple crize de medicamente și de materiale sanitare.

Pe lângă toate aceste lipsuri și temeri legate de infecțiile existente în spital, pacienții sunt nevoiți să suporte și comportamentul toxic manifestat de unii medici, care încasează lunar salarii între 12.000 lei și 15.000 lei, asistente plătite cu sume între 4.500 lei și 6.500 lei pe lună și infirmiere care primesc lunar în jur de 3.000 lei.

Bătaia de joc începe cu Unitatea de Primiri Urgențe, unde bolnavii sunt nevoiți să aștepte chiar și 10 ore, și continuă cu purtarea pacienților pe drumuri, pentru ca, în final, să fie chemați la cabinetele private ale medicilor.

Debandada din Spitalul Județean este una de nedescris: medici care vin și pleacă la ce oră vor, asistente care fac legea pe secții, infirmiere care sunt șefe peste saloane, șpagă cerută pe față chiar dacă se dau multe rateuri medicale, medici și asistente care le vorbesc obraznic pacienților și aparținătorilor. În ianuarie 2022 polițiștii au deschis chiar un dosar penal pentru purtare abuzivă pe numele unui medic de la Ortopedie, în urma unui video apărut în spațiul public.

Toate această batjocură oferită brăilenilor de managerul Delia Râșnoveanu și girată de liderul PSD Brăila, Francisk Chiriac, a culminat la începutul acestui an cu prăbușirea unui lift în care se aflau oameni. Liftul a căzut de la etajul III la subsol, iar cele două persoane aflate în interior au avut fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Vorbim despre un lift vechi de 42 de ani și despre un incident extrem de grav trecut cu vederea de conducerea spitalului.

Trebuie precizat că Spitalul Județean se află în administrarea Consiliului Județean, care este condus de 13 de ani de social-democrați.

În toți acești ani, social-democrații nu au fost în stare să schimbe nici măcar lifturile de la Spitalul Județean, care au început să se prăbușească la propriu, ca să nu mai spun despre mobilierul din multe secții, care este total degradat. Au fost preocupați doar de interesul propriu și cel de partid, iar consecințele încep să apară. Întrebarea este: cine ar fi răspuns penal, dacă existau morți în urma prăbușirii acestui lift?!

În ceea ce privește managementul Spitalului Județean, PNL Brăila a cerut în repetate rânduri demisia Delia Rășnoveanu pentru incompetența managerială de care a dat dovadă în toți acești ani, dar protecția politică de care a beneficiat din partea PSD a ajutat-o să rămână pe funcție.

Ca un amănunt, salariul managerului Spitalului Județean îl depășește chiar și pe cel al președintelui Consiliului Județean; nu că Francisk Chiriac ar merita banii pe care îi încasează, respectiv 13.600 lei/lună. Să nu uităm că cei mai mulți dintre brăileni trăiesc cu salariul minim pe economie!

Și mai e un aspect important de precizat aici: numărul bolnavilor tratați în Spitalul Județean Brăila a scăzut în ultimii șase ani cu peste 15.000 de persoane venite să se trateze în Ambulatoriu și cu aproape 10.000 pacienți internați (un sfert din totalul de 40.000 pacienți câți existau în 2017). Raportările sunt publice și pot fi studiate pe site-ul spitalului http://www.spitalbraila.ro/informatii_publice.html .

Ce i-a determinat pe brăileni să renunțe la serviciile Spitalului Județean Brăila este lesne de înțeles: neîncrederea în medici, teama de infecțiile intraspitalicești, șpaga, mizeria din saloane și nu în ultimul rând, lipsa de empatie a personalului medical”.

Articole asemănătoare

Comment

  • Gabriela H

    21/02/2023

    Adevarat .Dar cine dracu ii mai scoate afara pe PSD iati Au ocupat toate funcțiile importante .Nu mai avem nicio șansa cu ei Decit Pribegia

    Replay

Lasă un răspuns