Fostul inspector școlar general Canciu: Cei care m-au demis nu sunt doar PSD-iști, sunt comuniști! Comuniștii terminau oamenii din punct de vedere profesional de pe o zi pe alta

„Cei care m-au demis nu sunt doar PSD-iști, sunt de-a dreptul comuniști!” – este declarația președintelui Organizației Municipale PNL Brăila, Cătălin Canciu, care a fost demis la finalul săptămânii trecute din funcția de inspector școlar general.

La câteva ore după ce a aflat vestea, Canciu a comentat pe o rețea de socializare: „Colegii mei pesediști din partid m-au demis”.

În cursul după-amiezii, în cadrul unei conferințe de presă, liberalul a declarat că, de fapt, nu e vorba de o manieră PSD-istă de a acționa, ci de una de-a dreptul comunistă: „Comuniștii făceau astfel de gesturi, terminau oamenii din punct de vedere profesional de pe o zi pe alta”.

În contextul în care am comentat că nu e „terminat” din punct profesional, ci doar schimbat din funcție, liberalul a spus: „În momentul în care activitatea unui om e dusă parțial la bun sfârșit sau nici măcar la bun sfârșit, e oprită așa, intempestiv, cum ai putea spune altfel…”.

Pe de altă parte, Canciu admite că și Viorel Botea (PMP) a fost demis din fruntea ISJ Brăila la fel de intempestiv, la începutul acestui an, atunci când el i-a luat locul în funcția de inspector școlar general, dar și altor foști inspector școlari generali ai județului li s-a întâmplat la fel.

Deputatul Alexandru Popa (PNL) a precizat că „supărarea nu este că domnul Canciu nu mai este inspector școlar general, supărarea este că demiterea lui i se trage în urma unei acțiuni a unui membru de-al nostru (din PNL – n.r.) Aia-i problema!”.

Cătălin Canciu a mai spus că opiniile celor din  sistemul de învățământ brăilean sunt împărțite în privința demiterii sale, însă „părinții și copiii nu aplaudă acest gest”.