Fostul prefect Ciocan (USR PLUS): Comportamentul iresponsabil al premierului ne-a sudat și mai tare echipa, iar depunerea moțiunii de cenzură împotriva sa o susținem pe deplin
„Gestul premierului de ne elibera din funcții fără explicații sau motive care să aibă la bază orice fel de analiză a performanțelor noastre ca prefecți ne arată, încă o dată, că premierul nu ia în serios actul guvernării, ci transformă totul într-un joc politic cu miză proprie” – este declarația fostului prefect al județului Brăila, Nicușor Ciocan (USR), după ce a fost eliberat din funcție ieri, alături de alți prefecți și subprefecți USR PLUS, pe fondul crizei politice de la nivel național.
După un prim comunicat emis de Ciocan, care avea un ton neutru, lipsit de orice tentă politică, fostul prefect – care este și președinte al Organizației Municipale USR PLUS Brăila – a revenit cu un al doilea comentariu, unul politic și mai acid, cu privire la schimbarea prefecților: „Misiunea USR PLUS merge mai departe: continuăm să modernizăm România!
Ca prefecți, ne-am făcut treaba până în ultimul moment. Am considerat că angajamentele luate în fața românilor sunt mai presus de orice criză declanșată de Florin Cîțu. Am făcut tot ceea ce a depins de noi pentru a lua cele mai bune măsuri în teritoriu, în contextul unei crize pandemice care încă nu a ajuns la final și care, în continuare, are nevoie de soluții în plan local. Am urmărit să punem în aplicare programul de guvernare cât am putut de bine, pentru că reformele asumate nu suportă amânare.
Ceea ce traversăm astăzi, cu consecințe nu doar în plan politic, ne arată nu doar iresponsabilitatea unui premier, ci și riscul la care România este supusă în fiecare zi care trece cu Florin Cîțu la conducerea guvernului. Gestul premierului de ne elibera din funcții fără explicații sau motive care să aibă la bază orice fel de analiză a performanțelor noastre ca prefecți ne arată, încă o dată, că premierul nu ia în serios actul guvernării, ci transformă totul într-un joc politic cu miză proprie. Ne-a arătat, totodată, că pregătirea profesională a fiecăruia dintre noi și aportul pe care l-am adus în tot acest timp în activitatea noastră nu contează pentru actualul premier.
Comportamentul iresponsabil al premierului ne-a sudat, însă, și mai tare echipa, iar depunerea moțiunii de cenzură împotriva sa o susținem pe deplin, pentru că este singura soluție pe care o avem în acest moment pentru a depași cât mai repede această criză politică.
Rămânem aceiași oameni hotărați să schimbăm administrația asta fie dinăuntru, fie din afara ei.
Modernizarea României merge mai departe”.