Fratele inspectorului scolar general adjunct si doi profesori braileni, retinuti pentru 24 de ore
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Galati au dispus punerea in mișcare a actiunii penale și retinerea, pentru 24 de ore, a urmatorilor inculpati:
DIACONESCU MANUELA MIRELA, inspector scolar specializarea matematica in cadrul Inspectoratului Școlar Judetean (I.S.J) Braila, in sarcina careia s-au retinut trei infractiuni concurente de complicitate la luare de mita;
DAMIAN VALENTIN FLORIN, profesor corector la Colegiul Tehnic „Panait Istrati” din Braila, la examenul de bacalaureat in sesiunea august – septembrie 2014, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de luare de mita ( fratele inspectorului scolar general adjunct Marius Damian);
HARET DANIELA, profesor corector la Colegiul Tehnic „Panait Istrati” din Braila, la examenul de bacalaureat in sesiunea august – septembrie 2014, in sarcina careia s-a retinut infractiunea de luare de mita.
„De asemenea, s-a dispus luarea masurii controlului judiciar fata de inculpatul Vasii Iulian, incepand de la data de 08.10.2014 pana la finalizarea cercetarilor, pe durata nedeterminata, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de dare de mita.
Din ordonanta de retinere intocmita de procurori a reiesit ca in cauza exista date si probe din care rezulta suspiciunea rezonabila potrivit careia, la data de 28.08.2014, inculpatii Haret Daniela și Damian Valentin Florin, in calitate de profesori corectori la examenul de bacalaureat in sesiunea august – septembrie 2014, avand ajutorul inculpatei Diaconescu Manuela Mirela, inspector scolar la disciplina matematica in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Braila, au solicitat si au primit de la inculpatul Vasii Iulian, suma de 2.500 lei, pe care cei doi au impartit-o. Banii au fost ceruti si primiti astfel incat, la teza scrisa sustinuta la disciplina matematica, inculpatul Vasii Iulian, candidat la examen, sa obtina o nota mai mare decat cea pe care o merita si implicit, o medie de promovare a examenului de bacalaureat.
Inculpatilor li s-a adus la cunostinta calitatea procesuala in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala, urmand ca trei dintre acestia, respectiv Haret Daniela, Damian Valentin Florin si Danielescu Manuela Mirela sa fie prezentati, la data de 9 octombrie 2014, Tribunalului Galati, cu propunere de arestare preventiva.
Precizam ca in prezentul dosar se efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane”, se arata intr-un comunicat al DNA Galati.
In cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii.