FURT, LOVIRE SI ALTE VIOLENTE, DISTRUGERE – FAPTELE ANTISOCIALE CELE MAI NUMEROASE, DINTRE CELE CONSTATATE DE JANDARMII BRAILENI IN 2016

In cursul anului 2016, in urma actiunilor desfasurate pe linia prevenirii si combaterii faptelor antisociale, jandarmii braileni au constatat un numar de 264 de infractiuni, fiind depistate in flagrant 331 de persoane. In urma acestor actiuni, au fost intocmite 242 de dosare penale, cu 66% mai multe decat in anul 2015.

Pe genuri de fapte antisociale, situatia s-a prezentat astfel:

1) 169 infractiuni pedepsite de Codul penal: * 61 infractiuni de furt (36,11%); * 54 infractiuni de lovire si alte violente (31,95%); * 19 infractiuni de distrugere (11,24%); * 8 infractiuni de amenintare (4,73%); * 7 infractiuni  de port ilegal de arma alba (4,14%); * 3 infractiuni de violare de domiciliu (1,78%); * 2 infractiuni de tulburare a ordinii si linistii publice (1,18%); * 13 infractiuni de alt tip (7,69%);

2) 95 infractiuni pedepsite de legi speciale: * 54 infractiuni prevazute si pedepsite de OUG 23/2008 privind pescuitul si acvacultura (56,84%); * 16 infractiuni la Legea 126/1995 privind materialele explozive (16,84%); * 15 infractiuni de contrabanda (15,79%); * 3 infractiuni la Legea 123/2012 privind energia electrica si gazele naturale (3,16%); * 3 infractiuni la Legea 46/2008 privind codul silvic (3,16%); * 4 infractiuni la alte legi speciale (4,21%).

Totodata, in perioada analizata au mai fost constatate 370 de infractiuni, in actiunile si patrularile facute impreuna cu politisti atat pe raza municipiului, cat si a judetului. In acest context, au fost intocmite alte 334 dosare penale, care se afla in lucru la IPJ Braila.

Analizand comparativ, din punct de vedere al locului producerii infractiunilor constatate de jandarmi, se poate vedea ca 158 de infractiuni au fost comise in loc public, 63 au fost comise in incinta unor societati comerciale si 43 au fost comise pe alte proprietati private (terenuri, locuinte).

Pe de alta parte, potrivit datelor prezentate intr-un raport al conducerii Jandarmeriei Braila, “171 de infractiuni (64,72%)  au fost constatate ziua, in cartiere cu potential criminogen ridicat din municipiului Braila  si 93 (35,28%) infractiuni au fost constatate pe timpul noptii, intre orele 23:30 – 05:00, in locuri izolate (parcuri, locuri publice neiluminate sau slab circulate), cu sau fara paza privata”.