George Simion a fost la înălțime azi: a urcat pe podul peste Dunăre de la Brăila și le-a făcut panaramă muncitorilor care munceau de parcă stăteau
Descindere neanunțată, neșteptată și evident, „televizată” a președintelui AUR Brăila, George Simion, la podul peste Dunăre de la Brăila.
Simion, care a mirosit de la o poștă subiectul care-i va aduce un plus de vizualizări și de imaginea înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, a venit în inspecție și-a făcut numărul de vizualizări și de like-uri adunate pe pod, de la șoferii nemulțumiți, care s-au simțit înțeleși și reprezentanți de liderul AUR, dar și în mediul virtual, de la cei care au apreciat prestația artistică.
George Simion i-a luat la rost pe cei câțiva muncitori care se sprijineau gânditori în lopeți și pe cei care erau întinși pe asfalt, ocupați cu propriile telefoane, documentându-se cu privire la ultimele materiale apărute pe Facebook și Tik Tok.
Mai apoi președintele AUR a stat de vorbă din mers cu șoferii care treceau pe pod, care chiar voiau să se plângă cuiva și n-aveau cui. Dat fiind că mașinile mergeau cu viteza melcului, problema nu era ca președintele AUR să țină pasul cu autovehiculele respective, ci ca șoferii să reușească să țină pasul cu Simion, care era ca băgat în priză, ca la fiecare reprezentație filmată a sa.
Liderul AUR a acuzat „hoția” practicată la realizarea unui obiectiv care a necesitat mai multe rânduri de reparații, deși are abia un an de la momentul la care a fost dat în folosință (6 iulie 2023) și nici n-a apucat să fie recepționat. Șoferii i-au dat dreptate și s-au răcorit, auzindu-l cum tuna și fulgeră la adresa „hoților PSD-iști” care au făcut podul.
În final, descinderea s-a lăsat cu o postare cu foarte multe vizualizări/ comentarii/ like-uri și un comunicat de presă care ne-a fost transmis de filiala AUR Brăila, care zice așa: „Președintele AUR, George Simion, a descins pe șantierul podului peste Dunăre de la Brăila, acolo unde, la aproape un an de la deschidere, sunt necesare reparații capitale.
Liderul AUR a fost revoltat de situația pe care a găsit-o la fața locului, acolo unde 3 lucrători munceau, iar 7 stăteau pe telefon, în vreme ce cozile erau de kilometri.
«Ei spun că nu e o problemă structurală, dar dacă n-ar fi o problemă structurală, nu s-ar mai scufunda asfaltul», a declarat George Simion.
Acesta a subliniat că o problemă importantă este aceea că firmele care au construit podul vor fi falimentate, pentru că «banii s-au dus deja, au plecat peste hotare și rămâne tot responsabilitatea noastră să avem grijă de un pod construit defect».
«La podul lui Grindeanu, marea lor realizare este că nu l-au făcut cu constructorii români. Noi nu mai suntem în stare să facem nimic și îl bagă în reparații capitale după nici un an. Asta e bătaia de joc a PSD-ului, care vă fură de 34 de ani, și, teoretic, unii dintre voi îi mai votați. Eu nu cred că îi mai votați. Eu cred că fură tot cum au furat și podul ăsta», a mai spus George Simion.
Liderul AUR a explicat, de la fața locului, că «toți moldovenii care vin la mare trebuie să treacă pe acest pod. Și, acum se merge pe o singură bandă pentru că podul ăsta cică… nu are probleme structurale. Dar nu se poate așa, podul se prăbușește, efectiv».
Mai mulți șoferi i s-au plâns președintelui AUR pentru situația generată de lucrările de la podul peste Dunăre.
«Bătaie de joc! Drumurile de legătură finalizate 99% nu le dă drumul. Podul nu mai spunem că într-un an de zile l-au rașchetat de nu știu câte ori. Deci, uitați-vă, coadă până în sensul giratoriu de la Jijila. Nu se poate așa ceva», a spus unul dintre șoferi.
Un alt șofer a spus că „după 10 luni de zile de când l-au făcut, mergem de îl bagă în reparații totale. Hoții României. Trăiască România!”.
Dacă vă încearcă dorința să-l vedeți pe George Simion pe pod, găsiți înregistrarea video aici:
https://www.facebook.com/share/v/NSaC3fsKeVaRuG4P/
După cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al filialei locale AUR, George Simion a trecut pe pod fiind în drum către Constanța, unde erau invitat la un eveniment, liderul AUR fiind doar în trecere prin Brăila.
(sursă foto – Facebook George Simion)