George Simion, făcut în foi de viță pe podul de la Brăila: „Hai, 2%, acasă! Nesimțitul dracului!”
Cea mai recentă descindere publicitară a președintelui AUR, George Simion, pe podul de la Brăila, n-a ieșit atât de bine pe cât se aștepta.
După cum am fost informați, s-a întâmplat zilele trecute, când Simion a venit la Brăila pentru a participa la depunerea listelor de candidaturile la alegerile parlamentare și dacă tot s-a aflat în zonă, acesta a zis să-și mai facă un clip publicitar pe pod, că acolo e mereu ceva de criticat, ca să-ți faci imagine, dacă nu ești de la PSD.
De data asta a avut ghinion: a dat peste o echipă de drumari care n-au căzut pe spate când și-a început președintele AUR numărul, chiar dacă se filma, ci l-au făcut de comandă, iar din imagini se vede că Simion n-a făcut față și a fost nevoit să-și vadă de drum.
„Hai, vrăjeala! Hai, acasă! Hai, 2%, acasă! Ha, via!”, i-a zis unul dintre cei car eluc rau pe pod la asfaltare.
„Nesimțitul dracului!”, a spus un altul.
„Ce lacheu, băi boule, că dacă vrei, așa vorbesc cu tine! Ești un Bou cu B mare! Ia uite la el! Eu nu-s lacheul nimănui, ca să știi! Un mizerabil…” – acesta a fost tratamentul de care a beneficiat politicianul venit cu gând să mai scoată o înregistrare video care să dea bine la imagine.