Grosu: Declaratiile lui Rizea, in care il apara pe Stancu, sunt cel mai mare bla-bla
Vicepresedintele PMP Braila, Viorel Grosu (foto), este de parere ca daca social-democratii braileni vor un presedinte pe acelasi calapod cu Gheorghe Bunea Stancu, il pot inlocui pe acesta cu deputatul Cristian Rizea, fiindca cei doi seamana foarte bine. Grosu a facut aceste comentarii ironice in contextul in care Rizea a sarit recent, prin declaratii publice, sa-l apere pe Stancu – aflat acum in arest preventiv – de manevrele propriilor colegi, care ar incerca sa-l schimbe din functie. In conditiile in care este de notorietate faptul ca Rizea si Stancu nu se suporta reciproc, Grosu – si nu este singurul – nu crede niciun cuvant din pledoaria deputatului, in apararea colegului sau aflat in necaz: “Rizea pare exact domnul Bunea Stancu din vremurile bune de alatadata, are aceeasi atitudine, deci odata instalat pe pozitie, nici nu zici ca a plecat Bunea Stancu. Declaratiile pe care le-a facut recent in presa reprezinta cel mai mare bla-bla pe care l-am vazut in ultima perioada, pe scena politica braileana. Aduceti-va aminte cine a fost cel care, macar la nivel declarativ, i s-a opus lui Bunea Stancu la un moment dat; omul s-a dus in primariile din colegiul lui, la primari si a incercat sa-i convinga, sa-i atraga de partea lui si sa i se opuna lui Bunea Stancu, dupa care a spus <<Da, sefu’, am gresit!>>.
Sincer, daca eram in locul lui, ma abtineam, cand era vorba sa fac astfel de declaratii. E prea mult!”.