Ieri a fost semnat contractul pentru renovarea sediului Jandarmeriei brăilene pe fonduri europene. Lucrările vor costa circa 6 milioane de lei și trebuie finalizate până pe 30 iunie 2026
Inspectorul șef al Jandarmeriei Brăila, colonel Nicolae Iulian Albăceanu, a primit ieri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, contractul de finanțare pentru proiectul de renovare a clădirii în care funcționează unitatea pe care o conduce, semnat de ministrul Lucian Bode și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.
Renovarea sediului Jandarmeriei Brăila se va face cu finanțare europeană, prin Programul Național de Reziliență și Redresare (PNRR). Contractul de finanțare, care se numește „Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila”, are o valoare de 5,89 milioane lei (cu TVA inclus), iar lucrările trebuie să se încheie până pe 30 iunie 2026.
Intervenția efectivă asupra clădirii este calculată la 12 luni, astfel: 3 luni pentru realizarea izolației pereților exteriori, plus tâmplărie exterioară, 1 lună pentru izolație terasă, 3 luni pentru lucrări interioare efectuate la parter și subsol și 5 luni pentru lucrări interioare la etajele 1 și 2.
Mai multe date cu privire la acest proiect au fost prezentate astăzi în cadrul unei conferințe de presă în care col. Albăceanu i-a avut alături pe adjunctul inspectorului șef, colonel Constantin Țupu și șeful Serviciului Logistic, locotenent Dumitrel Tarbu.
Șeful Jandarmeriei brăilene a precizat că imobilul în care funcționează instituția a fost construit în anul 1978, iar în prezent nu mai corespunde din punct de vedere al eficienței și calității termice, rezistența termică a pereților exteriori fiind sub valoarea minimă prevăzută de normele tehnice în vigoare. Învelitoarea este de tip terasă necirculabilă, la care s-au efectuat reparații curente. Din cauza infiltrațiilor, pereții adiacenți sunt predispuși în permanență la umezire, favorizând apariția degradărilor la tavane și pereți, precum și apariția igrasiei și a mucegaiului.
Colonelul Albăceanu a vorbit și despre lucrările care vor fi executate în cadrul proiectului, pentru remedierea acestor deficiențe. „Sursele regenerabile de energie ce vor fi implementate în cadrul proiectului sunt reprezentate de pompe de căldură de tip aer-apă și integrarea acestora în sistemul existent de încălzire; panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric; pentru reducerea consumului de energie datorat ventilării spațiilor se propun recuperatoare de căldură locale; instalație de panouri solare termice cu tuburi vidate. Și în același context ar fi o stație de reîncărcare vehicule electrice cu 2 puncte de încărcare per stație. De asemenea, proiectul mai include și o instalație de stingere cu apă a incendiilor cu hidranți interiori și exteriori, instalații de iluminat de securitate, instalații detectare și avertizare incendiu, stație de pompare pentru hidranți și rezervă de incendiu montată subteran.
Totodată, infrastructura va fi adaptată pentru persoane cu dizabilități, se vor înlocui obiecte sanitare, vor fi prevăzute pardoseli din parchet triplu stratificat de trafic intens în birouri, granit pe holuri, casele scării, treptele exterioare și grupurile sanitare și vor fi înlocuite ușile interioare. Clădirea nu necesită consolidare, întrucât expertiza a încadrat-o în clasa de risc seismic 3”.
În urma renovării clădirii se va ajunge la o reducere cu 86,23% a consumului anual de energie pentru încălzire, iar consumul de energie primară va scădea cu 67,27%.