„Îmi cunosc drepturile, îmi respect obligațiile”

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul Școlar Județean și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, derulează în perioada ianuarie – iunie 2024 proiectul de siguranță în mediul școlar „Îmi cunosc drepturile, îmi respect obligațiile”, care se adresează elevilor, părinților și cadrelor didactice din această unitate de învățământ.

Activitățile desfășurate în această săptămână de polițiștii de siguranță școlară și specialiștii DGASPC Brăila au adus în atenția elevilor aspecte referitoare la drepturilor copilului, dar și la obligațiile pe care aceștia le au în calitate de elevi. Pentru ca informațiile să fie percepute adecvat de către elevii, specialiștii prezenți la activitate au apelat la metoda «peer to peer», o parte dintre elevi jucând rolul adultului pedagog, care le-a reamintit colegilor ce comportamente școlare nu sunt adecvate regulamentului școlar și cum pot fi încurajate și dezvoltate relații sănătoase între elevi.

Discuțiile polițiștilor cu elevii au vizat și subiecte referitoare la prevenire a bullyingului și a discriminării, a abuzurilor asupra copiilor, a violenței în școală, împiedicarea portului de obiecte interzise și a consumului de tutun, alcool, substanțe interzise în școală.

Pe parcursul proiectului sunt prevăzute și activități individuale care decurg din pasiunile elevilor, aceștia urmând a realiza diverse lucrări sau materiale – în funcție de aptitudinile fiecăruia -, care vor fi premiate cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns