IN 2017, IN BRAILA AU FUNCTIONAT 143 DE CABINETE DE MEDICINA DE FAMILIE – 98 IN MEDIUL URBAN SI 45 IN MEDIUL RURAL

La finele anului 2017, la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Braila erau inregistrate ca fiind in derulare 143 de contracte de furnizare de servicii in asistenta medicala primara. Potrivit raportului de activitate al CJAS Braila pe anul trecut, ce a fost prezentat in cadrul celei mai recente sedinte a Colegiului Prefectural, in perioada ianuarie-decembrie 2017, la nivelul judetului Braila au fost raportate, validate si decontate un numar de 749.392 de consultatii in acest domeniu.

La data de 31 decembrie 2017 functionau in Braila un numar de 143 de cabinete de medicina de familie aflate in contract cu CJAS, dintre care 98 de cabinete erau in mediul urban si 45 in mediul rural. In plus, in judet mai functioneaza si un centru de permanenta in orasul Insuratei, in care isi desfasoara activitatea 6 medici de familie. In perioada ianuarie – decembrie 2017, pentru centrul de permanenta amintit au fost raportate, validate si decontate servicii in valoare totala de 172.420 lei.

Tot la finele anului trecut, la nivelul CJAS Braila erau inregistrate 25 de contracte in derulare pe partea de ambulatoriu de specialitate, din care 5 contracte erau cu ambulatoriile spitalelor, in cadrul acestora din urma functionand un numar de 54 de cabinete cu diferite specialitati.

Bugetul alocat pentru anul 2017 – credite angajament – pentru asistenta medicala din ambulatoriul de specialitate a fost de 7.415.000 lei. In anul 2017 s-au valiat si decontat un numar de 189.971 consultatii, 25.854 servicii si 1.815 servicii conexe.