În etapa a XVIII-a a Ligii Florilor MOL: Dunărea Brăila – CS Minaur Baia-Mare, scor final 27 – 25

HC Dunărea Brăila a jucat ieri pe teren propriu cu CS Minaur Baia-Mare, în etapa a XVIII – din sezonul competițional 2022/2023 al Ligii Florilor MOL. Prima repriză s-a terminat în favoarea echipei brăilene, scor 16 – 12, iar partida s-a încheiat tot în favoarea echipei Dunărea Brăila, scor final 27  – 25. Este a șasea victorie consecutivă pentru Dunărea Brăila în Liga Florilor și a opta victorie consecutivă, dacă se  înregistrează și succesele din Cupa României Râureni.

Au marcat pentru Brăila: Liscevic K. (7), Gonzalez M. (3), Kanaval M. (3), Udriștioiu A. (3), Venancio L. (3),  Araujo L. (3), Lupei C. (2),  Lavko J. (2), Rocha F. (1).

După această partidă Dunărea Brăila ocupă locul IV în clasamentul Ligii Florilor Mol, acumulând 37 de puncte.

“Din punctul meu de vedere acesta a fost cel mai greu meci de când sunt eu la Brăila. Am jucat împotriva unei echipe care are un lot foarte omogen, fetele joacă de mult timp împreună. Noi venim după o pauză la echipa de club, chiar dacă fetele au avut multe meciuri la echipa națională. Au fost deplasări foarte lungi pentru anumite jucătoare, iar lucrul acesta s-a văzut și la Brașov și azi, un pic de oboseală.

Acum avem o săptămână la dispoziție să pregătim meciul cu Galațiul, iar apoi, următorul meci foarte important pentru noi, cu Bistrița. Sunt foarte bucuros că am câștigat, am condus de la un capăt la celălalt, am avut o primă repriză foarte bună în jumătatea a doua, iar în a doua repriză am reușit să ținem de rezultat. Victoria este foarte importantă pentru noi, strângem puncte iar fetele s-au dăruit întru totul”, a declarat antrenorul HC Dunărea Brăila, Costică Buceschi.

“Primul meci acasă a fost destul de palpitant, am fost foarte entuziasmată și puțin emoționată, nu la fel ca la Brașov, dar  a fost altă atmosferă, fanii și-au făcut treaba și pot spune că m-au făcut să mă simt comfortabil, ca acasă. Echipa este una care m-a primit foarte călduros și m-am integrat destul de repede. Mă simt confortabil, fac parte din echipă și mulțumesc pentru încredere, mi se acordă o încredere de care am nevoie la vârsta asta“, a spus Corina Lupei, jucătoare a Dunării Brăila.

În data de 19 martie Dunărea Brăila va disputa etapa a XIX-a la Galați, cu CSM Galați.