În etapa a XXIII-a a Ligii Florilor Mol, Dunărea Brăila – CSM București, scor final 24 – 29

Dunărea Brăila a pierdut ieri partida cu CSM București, contând pentru etapa a XXIII-a Ligii Florilor MOL. Prima repriză s-a terminat în favoarea echipei oaspete, scor 10 – 15, iar partida s-a încheiat tot în favoarea echipei bucureștene, scor final 24 – 29.

Au marcat pentru Brăila: Liscevic K. (5), Lavko J. (5), Gonzalez M. (4), Kanaval M. (2), Balog N. (2), Araujo L. (2), Venancio L. (1), Udriștioiu A. (1), Quintino J. (1), Da Rocha (1).

După această partidă Dunărea Brăila ocupă locul 5 în clasamentul Ligii Florilor Mol, cu 43 de puncte.

“Nu a fost o diferența foarte mare, deși am întâlnit cea mai bună echipă din România la ora actuală, astăzi este și matematic campioană. Noi am încercat să ținem pasul cu ele, dar din păcate lipsa lui Meike Schmelzer s-a resimțit, pentru că n-am mai avut soluții în zona centrală a apărării, iar în momentul în care și Liliana, pivotul, a obosit, a avut câteva ratări în situații de unu la unu.

În altă ordine de idei, sunt mulțumit, pentru că ne-am bătut, cred că am jucat mai bine decât în multe alte meciuri pe care le-am câștigat și dacă vom continua să jucăm așa o să putem să aducem puncte și de afară, în special la Buzău, acolo unde ne gândim cu toții, pentru că vom ajunge la meci decisiv cu ele. Dar până atunci mai avem câteva jocuri importante, cel de săptămâna viitoare de la Mioveni, iar după aceea urmează meciul cu Buzău. Avem timp să-l pregătim, dar vom vedea. În primul rând doresc ca jucătoarele să fie sănătoase, pentru că am avut destule probleme săptămâna asta. Nici Araujo nu este sănătoasă, la fel și Lavko a avut probleme  de sănătate în dimineața asta și a jucat destul de bine la ceea ce s-a întâmplat. Una peste alta, am fost mulțumit și mă bucur că în multe momente am reușit să ținem piept echipei CSM București”, a delclarat Costică Buceschi, antrenor principal ”Dunărea” Brăila.

”Meciul a fost foarte greu, ne-am dorit victoria, dar din păcate nu s-a putut astăzi. S-a jucat frumos, se putea și mai bine, dar sperăm ca data viitoare, la următorul meci, să luăm cele trei puncte. Astăzi ne-a lipsit un pic apărarea, dacă funcționa mai bine ar fi fost un plus.  Convocarea mea la națională a contat foarte mult în jocul meu de astăzi, pentru că știam cum joacă o parte din fetele din echipa adversă”, a spus Nicoleta Balog, pivot al ”Dunării” Brăila.

Următoarea este programată pentru miercuri, 26 aprilie, când Brăila va juca în deplasare la Mioveni. Partida se va desfășura în Sala Sporturilor din Mioveni începând cu ora 17:00 și va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube al clubului HC Dunărea Brăila.