În fiecare lună din acest an, Primăria Brăila va încasa de la brăileni prin taxa de salubritate mult mai mulți bani decât va plăti firmei de salubritate. Primarul Dragomir: „Cu sumele rămase vom plăti salubrizarea până la finalul anului”

În contextul problemelor majore pe linie de salubritate pe care le avem în municipiul și județul Brăila după rezilierea contractului de către operatorul unic de salubritate RER, vicepreședintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ECO Dunărea Brăila, primarul municipiului, Marian Dragomir, a preluat rolul de comunicator și a postat în mai multe rânduri informații pe acest subiect, neuitând să-i înfiereze pe cei care au criticat modul în care a acționat administrația locală și pe cei care „dezinformează” – adică cei care semnalează pe rețele de socializare diverse lucruri care nu le convin celor din administrația locală, inclusiv inexactitățile/omisiunile de care sunt pline declarațiile primarului.

În data de 12 iunie 2024 Marian Dragomir a făcut pe o rețea de socializare cea mai recentă postare pe acest subiect, care conține, ca de obicei, o serie de inexactități.

Exemplu:

„RER ne-a șantajat solicitând dublarea tarifului exact înainte de alegeri, nu am cedat și au plecat! Trebuia să dublăm taxa la gunoi? Nu!!!

(…) Au mai spus unii ca am luat 100 % din banii pentru taxa de gunoi, dar către RER am plătit doar 40%. DA, ESTE ADEVĂRAT!!! Este adevărat pentru că Primăria a plătit doar serviciul prestat, nimic în avans, iar perioada ianuarie – mai reprezintă aproape 40% din totalul anului. Restul de 60% din bani sunt în contul de la Trezoreria Statului și cu ei vom plăti salubrizarea până la finalul anului. Ar fi fost culmea să le mai plătim și în avans celor de la RER.

(…) Am spus adevărul întotdeauna oricât a fost de dureros”.

Fiindcă unii dintre noi nu mai luăm de bune „adevărurile” lui Marian Dragomir – care în mai multe rânduri s-au dovedit a fi doar niște declarații populiste cu un sâmbure de adevăr -, am căutat informații suplimentare pe această temă.

Conducerea Asocierii RER a dat publicității în urmă cu câteva zile un  document în care prezintă cifre concrete:

Anul 2023

Asocierea RER a început contractul la 1 martie 2023 cu 13,45 lei pers/lună, tariful ofertat în decembrie 2020.

Primăria Municipiului Brăila în perioada 1 martie – 31 decembrie 2023 a perceput de la populație taxa de salubrizare de 17 lei/pers/lună.

Deși Asocierea RER a solicitat actualizarea tarifului încă din martie 2023 de la 13.45 lei (ofertat în decembrie 2020) la 18,20 lei/persoană/lună, autoritatea contractantă a refuzat.

Anul 2024

Asocierea RER a primit aprobarea pentru majorarea tarifului, dar doar de la 1 ianuarie 2024 și doar la 16,94 lei, deși costurile noastre operaționale din 1 martie 2023 au fost calculate la 18,20 lei.

Primăria Municipiului Brăila a majorat taxa de salubrizare percepută de la populație la 19 lei prețul/pers/lună începând cu 1 ianuarie 2024”.

Aceste cifre arată că RER nu a cerut o dublare a tarifelor, cum afirmă Dragomir.

Alte informații date publicității de RER: „Cu privire la situația agenților economici de pe raza municipiului Brăila, prezentăm exemplul lunii aprilie 2024:

-taxa de salubrizare instituită de Primăria Brăila este de 267 lei/mc

-cantitățile colectate, confirmate și transmise de către Asocierea RER către Primăria Brăila în luna aprilie 2024 au fost de 4747 mc

-suma cu care Primăria Brăila taxează agenții economici este de 1.267.449 lei (4747 mc x 267 lei/mc)

-suma facturată de Asocierea RER către Primăria Brăila pentru cantitățile colectate de la agenții economici (în tone) este de 542. 080 lei (TVA inclus)”.

Precizăm că RER a avut o relație contractuală cu ADI ECO Dunărea (asociație din care fac parte toate primăriile din județ și Consiliul Județean Brăila) – nu cu Primăria Brăila – și a cerut majorări de tarif către ADI ECO Dunărea, nu către Primăria Brăila. În 2024 Consiliul Local Municipal (în care majoritatea o are PSD) a decis o majorare a taxei de salubritate mai mare decât cea solicitată de RER, dar sumele respective nu au ajuns la RER, ci au rămas în contul Primăriei. După cum a recunoscut însuși Marian Dragomir în 12 iunie 2024, Primăria a plătit RER circa 40% din suma colectată lunar de la brăileni prin taxa de salubritate.

Ce a făcut Municipalitatea cu diferența de bani? Primarul zice că e în Trezorerie și va fi folosită pentru plata serviciilor de salubritate în lunile ce vin, până la finalul anului. Doar că aici e o fractură de logică, fiindcă nu vrem să-l bănuim pe onestul Marian Dragomir că încearcă să inducă brăilenii în eroare cu bună știință.

În fiecare lună din acest an, până în mai, Primăria Brăila a plătit operatorului de salubritate RER mai puțin de jumătate din suma pe care a colectat-o de la brăileni prin taxa de salubritate. Până acum Primăriei i-au rămas 60% din bani, după cum admite Dragomir.

Dat fiind că edilul șef spune că a semnat un contract cu noul operator cu un preț mai mic decât cel din contractul cu RER (și aici e un subiect de discutat!), înseamnă că Primăriei îi vor rămâne de acum înainte, până la finele anului, mai mulți bani decât îi rămâneau când RER era operator unic. Așadar, nu este o exagerare dacă estimăm că în fiecare lună, până la finele anului, Primăriei Brăila îi vor rămâne circa 50% (nu spunem 60%) din banii colectați de la brăileni prin taxa de salubritate.

Cum adică Primăria păstrează acești bani ca să plătească serviciile de salubritate până la finele anului?!

Pe cine credeți că prostiți, domnule primar Marian Dragomir?

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns