În județul Brăila sunt foarte puțini elevi interesați de Liceul Agricol. Inspectorul școlar general Canciu: „Ca să nu moară, Liceul Agricol a înființat clase de alimentație publică, make-up, fashion”
Mai e mult de lucru la Brăila pe partea de învățământ profesional, pentru că practica se poate realiza doar la firme de profil, dat fiind că atelierele liceelor tehnologice nu stau foarte bine cu dotarea, la ora actuală – este ceea ce spune inspectorul școlar general al Brăilei, Catălin Canciu. El declară că principalul rol în acest demers de dezvoltare a învățământului profesional îi revine administrației locale, dar este de dorit ca și directorii unităților de învățământ respective să se implice mai mult, să scrie proiecte, să atragă finanțări.
Șeful ISJ a admis că astfel de demersuri din partea directorilor au fost „destul de firave” până acum: „Niciodată o școală n-o să fie la nivelul tehonolgiei actuale, pentru că n-o să-și permită o școală nu știu ce tehnologie, ce aparat modern. Dar dotările de bază trebuie să existe în atelierele din școală și să-l educe pe elev în meseria pe care o va urma”.
Întrebat care este situația în privința învățământului agricol, șeful ISJ a spus că fostul Liceu Agricol din municipiu (actualul Liceu Tehnologic “Gheorghe K. Constantinescu”), și-a înființat diverse alte specializări care nu aveau legătură cu agricultura, ca să poată să funcționeze în continuare: „Din păcate, dacă pentru învățământul superior agricol cererea este foarte mare, în ceea ce privește liceul cu specializare agricolă sunt mult mai puțini cei interesați. Liceul Agricol a realizat alte specializări, alimentație publică și make-up, fashion, tocmai ca să nu moară”.
Canciu consideră că unul dintre motivele pentru care există această lipsă de interes a elevilor în a urma liceul agricol ține de faptul că pentru a te înscrie la o facultate cu profil agricol nu este obligatoriu să urmezi un liceu de același profil și de aceea elevii preferă să urmeze un alt gen de liceu: „Eu nu aș vrea să mă întorc la perioada lui Ceaușescu, dar atunci pentru a te înscrie la o facultate agricolă trebuia să ai liceul agricol. Este sistemul suedez, pe care îl știu cât de cât. Trebuie să ai anumite credite în liceu, ca să te poți înscrie la o anumită facultate. Nu poți să mergi de la specializare la alta fără să urmezi o anumită rută”.
Inspectorul școlar general admite că nici felul în care arată în prezent liceul amintit nu este de natură să facă elevii să-și dorească să se înscrie acolo, însă a precizat că la Liceul “Gheorghe K. Constantinescu” este acum o conducere nouă, care poate va schimba situația.
Comment
Bucur Florin
20/07/2022
Mergeți și vizitați liceul agricol Tulcea.
Sunt locuri în țară noastră care au manageri deosebiți.