Primarul columbofil Marian Dragomir (PSD) a scăpat zilele trecute porumbelul din gură: „Sunt brăileni care așteaptă asfaltarea de 80-90-100 de ani sau chiar mai mult” și ne-a informat că el, unul, nu vrea să înceapă prin a asfalta străzile din cartierele construite de curând, fiindcă nu e corect să le sară rândul celor care s-au născut în urmă cu un secol pe străzi neasfaltate și de-atunci așteaptă cu sufletul la gură să apară soarele și pe strada lor, fiindcă de câte ori plouă treaba se-mpute, scuzați expresia.

Dragomir, care e primar de vreo 6 ani – și a candidat pentru al doilea mandat cu lozica „Noi asfaltăm!” -, ne spune cu gura lui că în municipiul Brăila, care voia să fie Capitală culturală europeană, sunt străzi care își așteaptă rândul la asfaltare de peste 100 de ani. Sigur ar fi dat buzna turiștii din întreaga lume să vadă cum se joacă aleșii noștri în praf și cum apoi ne aruncă și nouă praf în ochi o dată la patru ani, ca să ne convingă că nu e nimeni ca ei! Și dacă te uiți în alte orașe din țară, constați că e adevărat: nu e nimeni ca ei, iar în consecință, la noi (la Brăila), ca la nimeni.

Nu știm dacă mai există în Brăila vreun om care care să fi depășit o sută de ani de așteptare a asfaltării, dar credem că dacă există, acela nu este în pericol să fie dezamăgit, fiindcă cel mai probabil și-a pierdut speranța cu mult timp în urmă, a renunțat de mult la orice așteptări în această privință.

Noi, unii, dacă am fi bătut suta de ani de așteptare, sigur ne-am fi îngropat orice speranță și ne-am fi pregătit sufletește pentru ideea că și atunci când vom fi conduși pe ultimul drum, acesta va fi neasfaltat. Bine măcar că am fi plecat într-o lume mai bună, unde nu e durere și nici întristare și nici asfaltare…

Poate de aceea primarul Dragomir s-a concentrat pe amenajări interioare și exterioare în cimitire: dacă ne-am umplut de praf și noroi pe lumea asta, măcar pe lumea cealaltă să ne bucurăm de ceva confort edilitar.

Și dacă vă gândiți că norocul și-l face omul cu mâna lui și ca atare, decideți să plecați din Brăila, aveți grijă pe drum, să nu cădeți într-o canalizare fără capac până să apucați să ieșiți din oraș. Nu de alta, dar la Brăila (cum vă spuneam, la noi, ca la nimeni) canalizările sunt ale nimănui, deci nu e nimeni vinovat dacă voi nu v-ați uitat pe unde ați călcat. La noi, la Brăila, când e vorba de proprietatea canalizărilor, e ca la alba-neagra: dacă ai căzut în canalizarea X, atunci poți să știi că X nu e nimănui, dar canalizarea Y, aflată la doi metri distanță, este a CUP. Dar dacă ai căzut în ea și nu mai poți fi scos de acolo, simplul fapt că ai chemat echipajul ISU și eventual Salvarea și a aflat și presa ajută Primăria să descopere că există canalizări fără capac și fără proprietar în oraș și apoi să roage CUP Dunărea să le pună capac. Și uite-așa ajungem noi să fim recunoscători CUP, care din bunătatea inimii, fără nicio obligație, pune capace unor canalizări care nu-i aparțin. Norocul nostru cu CUP Dunărea, că altfel nu știu ce ne făceam!

Acest text este un pamflet si trebuie tratat ca atare.