În perioada 23 – 25 septembrie pe Faleza Dunării din Brăila se va desfășura cea de-a patra ediție a Festivalul Peștelui

În perioada 23 – 25 septembrie pe Faleza Dunării din Brăila va avea loc cea de-a patra ediție a Festivalul Peștelui, eveniment ce are drept scop promovarea valorilor și tradițiilor locale.

În acest an, la Festivalul Peștelui vor exista câteva elemente de noutate, comparativ cu edițiile anterioare. Unul dintre acestea este acela că timp de trei zile vor fi prezentate brăilenilor la scenă deschisă rețete din pește. Vineri și sâmbătă maestrul șef Horia Vîrlan va găti alături de Chef Kenan Inci, iar somelierul Iulian Grigorescu va prezenta sâmbătă câteva din secretele servirii și combinării vinului cu mâncarea.

Duminică, 25 septembrie, în premieră la Brăila, va veni Mircea Dinescu, ce va găti la scenă deschisă, dar va participa și la o lansare de carte.

La această manifestare vor concerta:

*Vineri, 23 septembrie, Magdalena Duțu și trupa Liberi Sâmbătă;

*Sâmbătă, 24 septembrie, Maria Ciocan și Taraful de la Vărbilău;

*Duminică, 25 septembrie: Ansamblul Pandelașul, Taraf de Caliu și Taraful Cleante.

La Festivalul Peștelui participă firmele Malenren și Pește și Vin din Brăila, La Cherhanaua din Port din Jurilovca – Tulcea,  producătorul Doripesco și producătorul de dulciuri turcești Rimaned.

Printre invitați se mai numără:

*Centrul de Creație cu atelierul de revitalizare țesături;

*Biblioteca Județeană Panait Istrati cu atelierele pentru copii;

*Atelier Katiusa din Jurilovca și Comunitatea Rușilor Lipoveni Brăila cu produse tradiționale lipovenești;

*Geanina Matei – meșter popular cu produse tradiționale românești;

*Tatiana Mincă, supranumită și „regina păpușilor din Brăila”;

*Meșterii populari Constantin Ciubotăriță Constantin și Costică Veleșcu;

*Elena Cocuța Bujor, cu dulcețuri, sosuri de pește și conserve;

*Producătorii naționali de sucuri și băuturi alcoolice Produse natural de Spiridoni, Antică Marinela și Isis;

*Agafia Danilov, cu decorațiuni confecționate din scoici;

*Mândroiu Costel, cu noduri marinărești și ceasuri decor;

*scriitoarea Doina Popescu Brăila.

De asemenea, vor mai fi prezenți producătorii de produse apicole, dulciuri, plante și siropuri din plante:

*Loredana Iorga și Viorel Dănilă, cu miere și produse din miere;

*Stefidav SRL și Ciprian Pifu, cu dulciuri de casă;

*Lavanda Bio Brăila.