În perioada 26-28 iulie Brăila va găzdui cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”

În perioada 26-28 iulie va avea loc la Brăila cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”. Manifestarea este organizată de Consiliul Județean, Primăria municipiului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) și se va desfășura pe scena de la Esplanada Dunării.

Festivalul concurs își propune redescoperirea, valorificarea și promovarea creațiilor folclorului muzical, afirmarea de noi interpreți ai genului vocal destinat, prin definiție, să sporească bogăția spirituală a tuturor locuitorilor de la Dunăre și nu numai, dar și promovarea tradiției autentice prin muzică, dans și meșteșuguri populare, accentuând astfel frumusețea și unicitatea fiecărei zone etnografice în parte.

Evenimentul se desfășoară pe două secțiuni – Concurs (30 de participanți din România, Moldova și Serbia) și Recitaluri susținute de artiști prestigioși ai genului, după cum urmează:

*marți, 26 iulie – Luiza Elena Turcu (câștigătoarea trofeului ediției 2021), Zestrea Bărăganului-Braila (Ciocile), Daniela Condurache;

* miercuri, 27 iulie – Emilia Dorobațu și Vasilica Tătaru;

*joi, 28 iulie – Tudor Furdui Iancu și Constantin Enceanu, acompaniați de orchestra Lăutarii din Chișinău, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros.

Totodată, brăilenii vor putea vizita Târgul cu vânzare de produse tradiționale, unde vor putea găsi produse  din lut si sticla, vederi pictate manual, produse apicole, blănărie, pielărie, marochinărie, produse din lavandă, artizanat și multe altele.

Accesul în zona special amenajată din fața scenei se va realiza doar în baza invitațiilor ce pot fi procurate de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, Piața Traian, nr. 2 (de luni până joi  în intervalul orar 8:00-16:30, iar vineri în intervalul orar: 8:00-14:00), în limita locurilor disponibile.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns