ÎNCEPÂND DE ASTĂZI BRĂILA ARE UN NOU CONSILIU LOCAL MUNICIPAL. DIN TOTALUL CELOR 27 DE CONSILIERI AU DEPUS JURĂMÂNTUL DOAR 22

Astăzi a avut loc ședința de constituire a Consiliului Local Municipal Brăila.

CLM va funcționa și în acest mandat cu un număr total de 27 de consilieri, însă până astăzi au fost validate doar 24 de mandate ale noilor aleși și dintre aceștia, au fost prezenți și au depus jurământul de credință 22 de consilieri. Din cei 24 ale căror mandate au fost validate au lipsit Sorin Boșneag (PSD, directorul Unita Turism Holding SA, de profesie economist), care a fost confirmat cu COVID-19 și Sorin Ioniță (PNL), care a anunțat înainte de alegeri de renunță la mandatul de consilier.

Așadar, astăzi au depus jurământul de credință:

*din partea PSD: Doinița Ciocan (economist, viceprimar în mandatul anterior, care va rămâne în această funcție), Alexandru Jantea Crican (jurist, viceprimar în mandatul anterior, care va rămâne în această funcție), Loredana – Virgina Badiu (de profesie economist, contabil, care a fost consilier municipal și în mandatul anterior), George – Marius Caranica (avocat, președintele HC Dunărea Brăila, consilier municipal și în mandatul anterior), Răzvan Popescu (directorul executiv al Centrului de Informare și Documentare pentru Integrare Europeană și Dezvoltare Durabilă, de profesie economist, consilier municipal și în mandatul anterior), Cristiana Voineag (medic, consilier municipal și în mandatul anterior), Daniel Tudose (inginer mecanic), Adrian Mihai Goanță (conf. univ. ec. dr. ing. Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, consilier municipal și în mandatul anterior) Florin Dumitru (inginer, director, consilier municipal și în mandatul anterior), Valentin Pătârlăgeanu (asistent medical generalist, consilier municipal și în mandatul anterior), Cornelia Neacșu (psiholog, director al unui salon de înfrumusețare, consilier municipal și în mandatul anterior),  Vasile Cupcic (strungar, administrator), Petru Gojan (inginer protecția mediului, șef birou), Andrei Dan Vărzaru (medic), Marian Neta (profesor de sport, consilier municipal și în mandatul anterior), Silvia Bobi (soră la Crucea Roșie și curier).

*din partea PNL Brăila: Cătălin Canciu (profesor, inspector școlar general adjunct), Adrian Tabarac (economist, administrator, consilier municipal și în mandatul anterior), Laurențiu Coman (jurist, manager), Florin Gheorghiță (inginer și regional Smart City Developer), Ionel Enuță (economist, șef birou).

*din partea PMP: Elena-Daniela Rădulescu (economist, manager marketing, consilier municipal și în mandatul anterior).

Urmează ca după validarea restului mandatelor să fie organizată o ședință CLM în care să se completeze cele 5 locuri rămase încă neocupate și de asemenea, să se aleagă și cei doi viceprimari.

Tot astăzi a depus jurământul de credință și primarul Marian Dragomir (PSD), care a declarat:

După depunerea jurământului de credință, edilul șef a oferit câte un buchet de flori subprefectului Vasilica Vîlcu și tututor doamnelor care au devenit astăzi consilieri municipali.

Precizăm că  întâmplător sau nu (deși în opinia noastră nimic nu este întâmplător), subprefectul Simona Drăghincescu, ce are în prezent atribuții de prefect, nu a venit la ședința de astăzi – așa cum a venit la ședința de constituire a Consiliului Județean Brăila -, ci a delegat-o pe Vâlcu să conducă această reuniune.
La ședință au participat parlamentarii PSD Ion Rotaru, Nicu Niță și Florin Mircea.