Începând din toamnă, în județul Brăila vor funcționa 8-10 centre în care se va face inițierea copiilor în handbal. Cei mai talentați dintre micii sportivi vor fi selecționați pentru LPS și pentru echipele de juniori ale HC Dunărea

„Președintele HC Dunărea, Adrian Manole, este de două luni membru în  Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal. Nu știu dacă Brăila până la dumnealui a avut pe cineva în CA al FRH. Sigur nu a avut.

Implicarea dumnealui în handbalul juvenil la nivel de județ se va face treptat, bine gândit și bine stabilit, începând cu un proiect pe care vrem să-l demarăm în această vară, sub sigla noastră, «Alb-albastră e inima noastră»” – este declarația făcută astăzi de Ionel Radu, director tehnic al HC Dunărea Brăila, în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a explicat că în localitățile mai mari din județ, unde sunt săli de sport, vor fi create grupe de copii pentru inițiere în handbal, iar dintre mici sportivi, cei mai talentați vor fi selecționați în vederea consolidării echipelor de juniori ale clubului, dar și pentru Liceul cu Program Sportiv Brăila. Totul se va întâmpla cu implicarea HC Dunărea și a profesorilor de sport din localitățile vizate: „Vor fi 8-10 centre în județ unde vor fi copii din clasa I până în clasa a IV-a. Urmează să semnăm un protocol cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cu Liceul cu Program Sportiv, cu Consiliul Județean și cu HC Dunărea Brăila”.

Practic, după cum a precizat Ionel Radu, aceste centre vor începe să funcționeze din toamnă, după începerea noului an școlar.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns