Inspectoratul General al Jandarmeriei Române susține că „există suspiciuni rezonabile privind săvârșirea unor fapte penale de către Iulian Timofei”. Prefectul Timofei respinge acuzațiile ca fiind nefondate

În urma verificărilor efectuate, există suspiciuni rezonabile privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală de către Timofei Iulian, fapte care au legătură cu nivelul pensiei de care beneficiază acesta – este ceea spune Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Această informație este parte a răspunsului oficial transmis de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, prin intermediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, lui Cătălin Chivu (elcomandatepress.ro), la solicitarea de informații de interes public formulată de acesta, în baza Legii 544/2001.

Mai concret, Chivu l-a acuzat pe Timofei, actual prefect al Brăilei, că pe vremea când încă mai lucra la IJJ Brăila, în perioada luată în considerare pentru calculul pensiei și-a trecut un număr mai mare de ore de muncă decât cel real, pentru ca în acest fel să încaseze o pensie mai mare. Chivu a afirmat că în acest fel, Timofei a reușit să-și majoreze pensia în mod ilegal cu câteva mii de lei.

Cătălin Chivu a solicitat oficial informații pe acest subiect IJJ Brăila, care a făcut verificări și a comunicat Inspectoratul General al Jandarmeriei Române cele constatate, pentru a fi formulat răspunsul la solicitarea acestuia.

Chivu a anunțat astăzi că a primit răspunsul de la Jandarmerie, iar în acesta se precizează: „În urma verificărilor efectuate și a concluziilor rezultate cu privire la activitatea profesională a domnului Timofei Iulian din perioada luată în considerare pentru calculul pensiei, există suspiciuni rezonabile privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, aspecte sesizate Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

Dacă în urma verificărilor efectuate de către unitatea de parchet rezultă că Inspectoratul de Jandarmi Județean a fost prejudiciat financiar prin activitatea col (r) Timofei Iulian, instituția se va constitui parte civilă în procesul penal”.

Am solicitat Prefecturii Brăila un punct de vedere oficial pe această temă.

Purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului – Județul Brăila, Gabriel Tudose, ne-a declarat: „În primul rând, domnul prefect Iulian Timofei respinge acuzațiile ca fiind nefondate.

În al doilea rând, la nivelul fiecărei instituții există structuri cu atribuții specifice în fiecare domeniu de activitate, respectiv financiar, juridic, logistic, operativ, care răspund de legalitatea întocmirii documentelor oficiale. Domnul Timofei, personal, nu a avut nicio implicare profesională în calculul pensiei și în modalitatea de calcul a pensiei.

Domnul Timofei lasă organele abilitate să se pronunțe cu privire la toate aceste aspecte”.

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns