Inspectorii ITM Brăila au aplicat în luna mai amenzi în valoare de 178.500 lei
În cursul lunii mai, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a organizat un număr de 128 acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca obiective principale:
► identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori;
► creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
În urma acestor controale au fost aplicate 132 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 178.500 lei.
În domeniul relațiilor de muncă s-au efectuat 82 controale, s-au aplicat 56 sancțíuni, din care 21 amenzi în valoare totală de 161.500 lei.
Astfel, la 3 angajatori au fost depistate 3 persoane care prestau muncă nedeclarată, valoarea amenzilor aplicate fiind de 50.000 lei.
Principalele deficiențe constatate: primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidențiat în statele de plată a salariului și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale privind plata salariului la data stabilită în contractul individual de muncă, neevidențierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidență a salariaților, nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 46 controale și au fost aplicate 76 sancțiuni, din care 3 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 17.000 lei.
Principalele deficiențe constatate: necomunicarea unui eveniment de muncă, neasigurarea instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neasigurarea de echipamente individuale de protecție, neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate în muncă.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficiențe: Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun, Cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, Școli de conducere (pilotaj).