Instanța a decis: statul român este vinovat pentru întârzierile înregistrate la construcția podului peste Dunăre de la Brăila. Ca atare, CNAIR va plăti despăgubiri de circa 30 milioane lei constructorilor. În privința termenului de finalizare a podului, nu există un răspuns clar

Situație neclară cu privire la termenul de finalizare a lucrărilor la podul peste Dunăre de la Brăila, în condițiile în care Curtea de Apel București a dat o sentință favorabilă constructorilor, care susțin că nu poate fi respectat termenul pe care l-au anunțat luni la rând – decembrie 2022.

Pe 15 noiembrie instanța a dat sentința în procesul intentat de constructori (respectiv ASOCIEREA ASTALDI S.P.A. – IHI INFRASTRUCTURE SYSTEMS CO. LTD, WEBUILD SPA) și statul român (respectiv CNAIR), cele două parți acuzându-se reciproc pentru întârzierea lucrărilor la obiectivul amintit. Sentința obligă statul român la plata unor despăgubiri către constructori și prelungește termenul de execuție. În acest fel, se pare că lucrurile s-au lămurit măcar dintr-un punct de vedere: statul român este vinovat pentru întârzierea lucrărilor. Consecința? Plata a 28.808.369,4 lei din banii publici, reprezentând valoarea pierderilor și a profitului nerealizat de către constructor.

Iată și sentința, așa cum a fost ea publicată pe portatul instanțelor de judecată:

”Admite în parte cererea expertului contabil de majorare a onorariului de expert. Majorează onorariul expertului contabil de la 4.000 lei la 8.000 lei. Respinge apelul declarat împotriva încheierii de ședință pronunțate la data de 26.11.2020, ca nefondat. Admite apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 150/26.01.2021. Schimbă în tot sentința civilă atacată. Admite cererea de chemare în judecată. Constată că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de o extensie a perioadei de execuție de 193 de zile. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 28.808.369,4 lei, reprezentând valoarea pierderilor și a profitului nerealizat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 576.167,4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru – efectuate în primă instanță. Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 296.092 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 288.083,7 lei – taxă judiciară de timbru, 8.300 lei – onorariu expert în construcții și 8.000 lei – onorariu expert contabil. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 15.11.2022.
Document: Hotarâre  1711/2022  15.11.2022”.

Pe surse, reprezentanții CNAIR spun că se așteptau să piardă procesul și  că CNAIR va plăti suma stabilită de instanță, dar, pe de altă parte, ei consideră că faptul că au obținut niște bani în plus va stimula constructorii să se mobilizeze și să termine podul în luna decembrie 2022. Lucru care, în realitate, este puțin probabil…