Invatamantul este gratuit, dar integritatea elevilor pe timpul procesului de invatamant nu e gratuita
Presedintele Consiliului Judetean Braila, profesorul Viorel Mortu, da raspunsuri in stilul “imprastiat”, cand este vorba despre asigurarea pazei in scoli, fiind evident ca este in afara subiectului si ca raspunde mai mult pe ghicite, decat pe stiute. Desi a fost inspector scolar general al judetului si teoretic, ar trebui sa aiba idee despre ce este vorba in propozitie, cand este intrebat daca asigurarea pazei n-ar trebui sa fie o prioritate pentru conducerile scolilor, atunci cand e vorba de impartirea banilor din bugetul propriu, profesorul Mortu se scoate cu replica “din pacate, acestea sunt legile”, ca si cum ar exista vreo lege care sa interzica directorilor de scoli sa aloce bani pentru plata unui paznic.
Cand este informat ca se poate plati paza din banii scolii si ca in aceste conditii, nu este normal ca din circa 300 de unitati de invatamant preuniversitar din judet, 200 sa nu aiba niciun fel de paza, seful judetului spune ca nu sunt paznici, dar sunt camere de supraveghere la vreo cateva scoli, iar alte camere video se vor mai monta la un moment dat, la inca 7-8 licee. Ca si cum l-ar incalzi cu ceva pe parinte daca va vedea pe inregistrare, dupa ce copilul sau a fost batut, cum s-a intamplat incidentul.
Viorel Mortu admite ca supravegherea video nu inseamna chiar paza si o ia iar pe aratura, spunand ca parintii pot angaja pe banii lor un jandarm, daca vor paza in scoala: “Nu e suficienta supravegherea video, categoric, dar din pacate acestea sunt legile… La nivel de Jandarmerie s-a gasit o forma prin care scolile sa fie monitorizate, o paza discreta, nu e vorba sa stea jandarmul in preajma scolii si in curtea scolii, iar scolile care au acordul parintilor, sa plateasca un jandarm sau un paznic, pentru servicii de paza”.
Presedintele CJ, invoca, asadar, o alta asa-zisa ”solutie”: “paza discreta”, care consta in faptul ca o data sau de doua ori pe zi, pe strada trece o patrula de politie sau jandarmi, prin apropierea scolii. Odata rezolvata problema cu “paza discreta”, parintii trebuie sa stea linistiti, cu gandul ca batausii sigur sunt atat de idioti, incat sa vina si sa-si faca de cap exact in cele cateva minute cat trece patrula prin dreptul unitatii de invatamant, ca sa fie prinsi de oamenii legii, eventual inainte de a-si agresa victima…
De-a mirarile este insa si faptul ca ajuns la varsta pensionarii din invatamant, Viorel Mortu inca n-a aflat ca nu poti angaja jandarmi pe baza de contract, ca sa pazeasca scoala, fiindca acestia au alte competente legale, ci poti apela la firme de paza pentru acest gen de servicii.
Faptul ca in opinia sefului judetului, adevarata solutie sta in buzunarul parintilor, nu este cazul sa-l mai comentam. Intrebat daca i se pare in regula sa se ajunga in situatia in care parintii sa plateasca din buzunar pentru asigurarea pazei copiilor lor cat sunt la scoala, seful judetului a declarat: “Nu este in regula, dar deocamdata, strict legal, nu-i alta varianta, deci…”.
Asadar, potrivit presedintelui CJ, invatamantul obligatoriu este gratuit, dar integritatea elevilor pe timpul procesului de invatamant nu este gratuita.