IONITA: 274.547 RON PENTRU UN SENS GIRATORIU ESTE UN PRET INGRIJORATOR. ANTISTESCU REAMENAJA STRADA SALIGNY CU JUMATATE DIN SUMA ASTA
Consilierul municipal Sorin Ionita (PNL) apreciaza ca suma de 274.547 lei (cu TVA), alocata de Primaria Braila pentru constructia unui sens giratoriu la intersectia Caii Galati cu Bulevardul Cuza, este “ingrijorator de mare”. Ionita a comparat aceasta suma cu devizul prezentat la sedinta CLM de luna trecuta de catre omul de afaceri Gheorghe Antistescu, ce se oferea sa reamenajeze pe banii lui strada Anghel Saligny, pe portiunea de circa 300 metri situata intre str. Imparatul Traian si str. Danubiului. Proiectul lui Antistescu prevedea, printre altele, realizarea a 6 treceri de pietoni, 7 seturi de limitatoare de viteza, a unor piste de biciclete, a unui sens giratoriu si montarea mai multor indicatoare rutiere, iar suma totala in care se incadrau toate acestea, potrivit devizului prezentat in sedinta CLM, era de 149.538 mii lei ( cu TVA).
“Pretul intr-adevar este ingrijorator si o sa fac o pararela doar cu un alt proiect pe care l-am vazut in sedinta trecuta, unde o persoana privata venea cu o propunere sa amenajeze o anumita zona, in total 8.000 mp, la jumatate, ca valoare, din valoarea prezenta in proiectul acesta”, a spus Ionita in plenul CLM.
“Domnule consilier, dvs cu siguranta aveti oameni de afaceri liberali in partid care vor veni la aceasta licitatie si vor adjudeca la o treime din pret, pentru ca exista aceasta posibilitate legala, sa participe si sa adjudece la un pret foarte scazut. Ii invitam pe oamenii de afaceri pe care-i cunoasteti sa participe la acesta licitatie”,a replicat primarul Marian Dragomir (PSD).
“Lasam locul altora, cei consacrati”, i-a soptit liberalul Petrica Popa colegului sau Ionita, facand referire la firmele “abonate” la banii Primariei si ai CJ Braila.