IONITA, DESPRE AMENDAMENTELE LA LEGEA BUGETULUI: AM SOLICITAT ALOCAREA BANILOR NECESARI PENTRU INFIINTAREA A 6 CENTRE DE PERMANENTA IN MUNICIPIUL BRAILA

Deputatii liberali Antoneta Ionita si Vasile Varga au mai multe amendamente la Legea Bugetului de stat pe anul 2019, care vizeaza alocarea de fonduri pentru diverse investitii in localitatile din judetul Braila. Cei doi parlamentari solicita, printre altele, finantare pentru reabilitarea fostei scoli din Cazasu, dar si a scolilor din Marasu si Tichilesti, pentru asfaltarea a 9 kilometri de drum in Frecatei, modernizarea strazilor din localitatile Corbu Nou si Corbu Vechi, infiintarea a 3 platforme de gunoi in Maxineni, precum si construirea pietei agro-alimentare din Mircea Voda. De asemenea, liberalii militeaza pentru infiintarea unui parc voltaic la Sutesti, care ar putea asigura energia electrica necesara institutiilor publice din comuna, pentru realizarea unui teren sintetic la scoala din Albina si pentru finalizarea stadionului si infiintarea unui teren de tenis de camp in comuna Unirea, care “ar putea reprezenta o posibilitate de recreere si de viitoare performante pentru cei mai mici locuitori ai comunitatilor”.

Pe de alta parte, pentru locuitorii din municipiu se doreste atragerea de fonduri in vederea reabilitarii termice a blocurilor, printr-un program multianual, dar si reabilitarea falezei Dunarii si extinderea acesteia, de la Capitanie pana la trecere bac Stanca.

Deputatul Antoneta Ionita a precizat ca exista si amendamente pe partea de Sanatate, venite din partea parlamentarilor liberali braileni: ”Avem un amendament si pentru alocarea banilor necesari infiintarii a 6 centre de permanenta in care locuitorii orasului Braila sa primeasca asistenta medicala pe timpul noptii si de vineri dupa-amiaza, pana luni dimineata.

Una dintre prioritati ramane asistenta medicala primara, astfel ca am solicitat suplimentarea bugetului repartizat retelei medicilor de familie, care se confrunta acum cu o grava subfinantare. Am introdus amendamente in vederea suplimentarii sumelor alocate prin programele nationale pentru medicamentele bolnavilor cronici, precum si pentru alocarea banilor necesari demararii construirii spitalului regional Braila-Galati si a celor opt spitale regionale promise de PSD”.