IONITA: FIINDCA GUVERNAREA PSD NU SPRIJINA MEDICII TINERI, ACESTIA VOR PLECA DIN TARA

Deputatul PNL de Braila Antoneta Ionita constata ca desi experienta anilor trecuti a aratat o migratie ingrijoratoare a medicilor catre tari in care li se ofera conditii de munca si de viata mai bune, guvernantii nu fac mare lucru pentru a-i stimula pe doctori sa ramana in tara. Dr. Ionita spune ca acesta criza a medicilor se resimte atat la nivelul spitalelor, cat si in sistemul asistentei medicale primare, in reteaua medicilor de familie.

Ea considera ca actuala criza de specialisti in sistem nu poate fi rezolvata doar prin cresteri salariale: ”Creditele avantajoase, de tipul <<primul praxis>>, pentru dotarea cabinetului medical, ar putea incuraja tinerii sa se specializeze in medicina de familie si sa fie motivati sa practice aceasta meserie si in mediul rural, acolo unde ne confruntam cu o criza a specialistilor in domeniu, unde sunt comunitati intregi fara asistenta medicala primara. Medicii de familie ar trebui sa beneficieze si de neimpozitarea veniturilor, dar si de alte masuri, pe care Guvernul PSD sa le aplice pentru sustinerea lor”.

Deputatul Ionita l-a intrebat pe ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, cum intelege sa sustina medicii, astfel incat acestia sa nu mai plece in strainatate, insa in opinia liberalei, “raspunsul primit demonstreaza demagogia actualilor guvernanti, care, pe fond, nu sunt dispusi sa gaseasca niciun fel de masuri concrete care sa-i stimuleze pe tineri. Astfel, neimpozitarea veniturilor se afla <<in studiu>>, acordarea unor sume din <<taxa pe viciu>> nu este posibila, iar cat priveste facilitatile de tipul creditelor <<primul praxis>>, acestea nici nu se afla in strategia guvernantilor in ceea ce priveste sistemul sanitar.

Am mai spus ca medicina primara trebuie sprijinita, pentru ca reprezinta segmentul din sanatate cel mai apropiat de pacient, unde se asigura peste 80% din serviciile medicale. Este rusinos ca guvernarea actuala nu intelege acest lucru, ca nu priveste asistenta medicala primara pe termen mediu si lung. Lipsa politicilor de sprijinire a specialistilor tineri va avea consecinte in viitorii ani, cand, cel mai probabil, vom constata ca nu mai avem medici de familie”.