IONITA: SCOALA ESTE DECUPLATA DE PIATA MUNCII SI SE CONTINUA DISTRUGEREA INVATAMANTULUI PROFESIONAL

Lipsa  manualelor la materii de prima importanta, starea deplorabila a multor unitati de invatamant romanesti, lipsa autorizatiilor sanitare sau a celor de la ISU, nerespectarea promisiunilor legate de majorarea salariilor cadrelor didactice – sunt numai cateva dintre “derapajele“ din domeniul educatiei, inventariate de PNL la inceput de an scolar. Pe langa acestea, sunt si alte chestiuni care, dupa cum spune deputata PNL de Braila Antoneta Ionita, ar fi trebuit rezolvate de guvernanti inainte de data de 11 septembrie, cand elevii au inceput cursurile.

Toate aceste probleme sunt mentionate de PNL in motiunea simpla cu tema “Romania fara educatie de calitate este o Romanie saraca”, ce urmeaza sa fie discutata in Senat, dupa cum a precizat Ionita: „Scoala este decuplata complet de piata muncii si se continua distrugerea invatamantului profesional. Se cunoaste de catre toata lumea ca orientarea profesionala trebuie sa inceapa inca din ciclul gimnazial si trebuie facuta temeinic, cu ajutorul dascalilor, parintilor. Daca nu stim sa ii orientam corect pe acesti copii, vom ajunge cum suntem in ziua de astazi, sa nu mai avem profesionisti in meseriile calificate. Toata lumea fuge dupa o diploma universitara, dar in momentul in care te duci si cauti un tamplar sau cauti  un maistru…  Am ajuns acum in constructii sa nu mai avem profesionisti si nu numai, sunt foarte multe domenii in care nu mai avem profesionisti”.

Pe de alta parte, deputata considera ca o problema este si faptul ca “nu s-a mai modernizat nimic in procesul didactic. Nu s-a mai modernizat de mult ce au ei la nivel de facultati, de laboratoare; la fel si in scolile de stat si nu exista o legislatie coerenta pentru infiintarea de noi scoli doctorale.

Acestea sunt motivele pentru care partidul nostru a depus motiunea simpla la Senat”.