IONITA: UN MANAGER DE SPITAL CARE E MEDIC ARE TIMP SA FACA MEDICINA SI ATAT; PARTEA ADMINISTRATIVA… NU PREA. MAI BINE SA NU FIE MEDIC

Deputatul PNL de Braila Antoneta Ionita nu considera ca este normal ca la conducerea Spitalului Judetean sa fie numit politic noul manager, asa cum a anuntat recent presedintele CJ, Iulian Chiriac. Doctorul Ionita a mai spus ca in ceea ce priveste profesia viitorului manager, nu este deloc rau ca acesta sa nu fie un medic, ci mai degraba un economist, jurist sau cineva cu o alta profesie, dar care sa aiba pregatirea necesara in management sanitar.

Deputatul liberal a explicat ca daca managerul va fi tot un medic, va avea tentatia sa continue sa profeseze si nu va mai avea timp sa se ocupe de conducerea spitalului: “Si mie mi s-a parut normal sa fie oricine are competenta in managementul serviciilor de sanatate, deci poate sa fie si un economist, poate sa fie si un jurist. Eu am trait la Braila, cand lucram la UPU, acea perioada in care manager nu era un medic si mie, personal, chiar mi s-a parut o colaborare foarte eficienta. Pentru ca medicul, v-am explicat, are timp sa faca medicina si atat; partea administrativa…nu prea”.