IONITA: VIATA PERSONALULUI DE PE AMBULANTE ESTE PUSA IN PERICOL DE PACIENTII VIOLENTI SAU BOLNAVI PSIHIC, DIN CAUZA MODULUI DEFECTUOS DE COLABORARE CU POLITIA

Deputatul brailean Antoneta Ionita (PNL) se arata ingrijorata de faptul ca activitatea personalului de pe ambulante este serios afectata de pacientii violenti, iar uneori, este pusa in pericol chiar siguranta medicilor, a asistentilor sau  soferilor. Dr. Ionita precizeaza ca aceasta problema i-a fost sesizata de mai multe persoane, inclusiv de reprezentati ai Uniunii Nationale a Sindicatelor Asistentilor Medicali din Serviciile de Ambulanta (UNSAMSA).

Deputatul liberal comenteaza, intr-un comunicat de presa, ca in absenta unor reglementari legale clare, s-a ajuns in situatia in care in tot mai multe localitati din tara, politistii refuza sa insoteasca echipajele de pe ambulante, chiar si atunci cand acestia transporta bolnavi psihic sau persoane care prezinta vadite tendinte de violenta sau potential violente: “Potrivit Legii 487/2002, a sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice, transportul unui bolnav psihic, agresiv sau potential agresiv, catre spital sau de la un spital la altul, se realizeaza prin intermediul serviciului de ambulanta, iar cazul in care comportamentul persoanei in cauza este vadit periculos, transportul se realizeaza cu ajutorul politiei, jandarmeriei, pompierilor. Numai ca echipajele de politie invoca proceduri operationale interne, refuza sa se urce in ambulanta si prefera sa o escorteze cu masina din dotare, fara a avea nicio secunda control pe ceea ce se intampla in interior cu pacientul, cu personalul medical, cu soferul si chiar cu aparatura.

Este o situatie anormala: viata pacientului, care poate oricand sa deschida usa masinii, dar si viata soferului, a asistentului si medicului de pe ambulanta sunt puse in pericol. In plus, echipamentele din dotarea unei masini de salvare pot fi avariate. Situatia este cu atat mai absurda cu cat, atunci cand este nevoie, politistii sunt cei care imobilizeaza un bolnav agresiv si potrivit regulamentelor Ministerului Afacerilor Interne, tot lor le revine si sarcina de a-l supraveghea, pe toata perioada imobilizarii – prin urmare, si in timpul transportului catre spital. Potrivit aceleiasi legi, un medic sau un asistent medical nu poate decide internarea unui pacient, fara ca acesta sa-si dea consimtamantul, in timp ce un politist, dupa ce constata ca bolnavul reprezinta un pericol iminent pentru cei din jur, poate intocmi un raport in baza caruia propune internarea acestuia”.

Antoneta Ionita considera ca situatia este cu atat mai greu de inteles, cu cat atat politistii, cat si personalul de pe ambulante sunt salariati ai Ministerului Afacerilor Interne. Dr. Ionita a semnalat problema in plenul Parlamentului si a adresat intrebari ministrului Afacerilor Interne, Mihai Fifor, precum si sefului Departamentului Pentru Situatii de Urgenta, dr. Raed Arafat, carora le-a solicitat sa precizeze daca exista un protocol incheiat intre aceste institutii, prin care sa se stabileasca reguli clare privind interventia politiei, pompierilor, jandarmilor alaturi de personalul de pe o ambulanta, in cazul unor pacienti agresivi si in cazul in care nu exista, cand vor fi elaborate astfel de reglementari.